Turcia: Nu ne vom cere scuze pentru avionul rus doborât, ne-am apărat frontiera

Data publicării:
AVION RUSESC TURCIA INCIDENT RUSIA epa agerpres 8114343

Foto: Agerpres

Nu ne vom cere scuze pentru incident, pentru că ne-am apărat frontiera. Nu am întreprins o operațiune împotriva unor avioane rusești în granițele unui alt stat. Nimeni nu are dreptul să acuze Turcia”, a spus șeful executivului de la Ankara.

De asemenea, Davutoglu consideră nesustenabilă teza conform căreia „Turcia a lovit pe la spate Rusia”. „În acest caz, noi avem dreptul să afirmăm că avionul care a încălcat spațiul nostru aerian ne-a lovit pe la spate”, a subliniat Davutoglu.

Un bombardier rus Su-24 a fost doborât de aviația turcă în data de 24 noiembrie. Potrivit Ankarei, avionul a încălcat spațiul aerian al Turciei și a fost atenționat în mai multe rânduri înainte de a fi doborât, în timp ce Moscova afirmă că aparatul se afla în spațiul aerian al Siriei și nu a fost avertizat nici măcar o singură dată.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că doborârea avionului va avea „consecințe extrem de serioase” pentru relațiile dintre Turcia și Rusia. Potrivit lui Putin, atacul aviației turce asupra avionului rus, care a participat la operațiunea antiteroristă în Siria și nu prezenta vreo amenințare la adresa Turciei, este „un pumnal înfipt în spatele Rusiei”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment