Turcia și Arabia Saudită ar putea lansa o ofensivă terestră în Siria

cavusoglu ministrul turc de externe

„Dacă va exista o strategie contra ISIS, atunci Turcia și Arabia Saudită ar putea participa la o operațiune terestră”, a afirmat ministrul Mevlut Cavusoglu citat de cotidienele Yeni Safak și Haberturk.

El a mai spus că Arabia Saudită, care a devenit în ultimele luni unul dintre cei mai apropiați aliați ai Turciei, va desfășura avioane de vânătoare la baza de la Incirlik, din sudul țării, acolo unde se găsesc deja avioanele coaliției conduse de americani. Responsabili saudiți „au venit și au făcut deja o recunoaștere a bazei. Deocamdată nu știm câte avioane vor fi desfășurate”, a completat Cavusoglu.

„Unii spun că Turcia este reticentă în a lua parte la lupta împotriva Daesch. Dar Turcia este cea care face cele mai concrete propuneri”, a adăugat șeful diplomației turce. El susține că Arabia Saudită a transmis că este dispusă să trimită trupe „atunci când va veni timpul pentru o operațiune terestră”. 

Anunţul nu face decât să inflameze spiritele în zonă.

Rusia a avertizat Arabia Saudită să nu intervină militar în Siria pentru că acest conflict ar putea degenera într-un război mondial. „Avem nevoie de negocieri între guvernul sirian şi opoziţia siriană şi nu este nevoie să ameninţi pe nimeni cu o intervenţie la sol. Rusia nu urmăreşte obiective secrete (în Siria, n.r.) care să meargă dincolo de ceea ce am spus deja. Luptăm pentru că multe dintre miliţiile care luptă acolo sunt din Rusia şi s-ar putea întoarce la noi şi pot comite atentate teroriste. Aceşti oameni trebuie să rămână acolo”, a spus premierul Dmitri Medvedev. 

Vestea despre posibila intervenţie militară terestră a Turciei şi Arabiei Saudite în Siria vine la două zile după ce SUA şi Rusia au anunţat impunerea unui armistiţiu în zonă.  

„De câteva zile se vorbește despre așa ceva. Faptul că știrea vine dintr-un interviu nu arată cum ar veni într-un anunț oficial al Guvernului turc că va începe această ofensivă. Problema este să înțelegem împotriva cui s-ar îndrepta această ofensivă, dacă ea ar avea loc. (...) Nu ne aflăm în fața unei știri de tipul mâine începe războiul și urmează să vedem cât de bună este diplomația aceasta militară, în care să se stabilească clar cine este inamicul și cine nu”, a comentat, la Digi24, Hari Bucur-Marcu, expert în probleme de securitate.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale