Turcia va continua loviturile contra PKK până când rebelii vor depune armele

Data publicării:
davutoglu - mfax 1

Ahmet Davutoglu / FOTO: MediafaxFoto

„Nu există nicio diferenţă între PKK şi gruparea Stat Islamic, aşa că nu putem spune că PKK este mai bun pentru că luptă împotriva grupării Stat Islamic. De ce PKK şi YPG (n.r. principalul partid kurd din Siria) luptă împotriva grupării Stat Islamic? Pentru integritatea teritorială a Siriei, pentru pacea în Siria? Nu, ci pentru că ei vor să forţeze şi să controleze anumite părţi din Siria. Luptă unii împotriva altora pentru putere”, a declarat Mevlut Cavusoglu.


Cum poţi să spui că o organizaţie teroristă este mai bună doar pentru că luptă cu gruparea Stat Islamic? Sunt la fel, teroriştii sunt malefici, toţi trebuie să fie eradicaţi. Asta este ceea ce vrem noi”, a precizat șeful diplomației de la Ankara. 

„Ne vom continua lupta (...) până când vom ajunge la un anumit rezultat”, a declarat, la rândul său, premierul Ahmet Davutoglu în cursul unui interviu acordat postului de televiziune ATV. „Fie armele, fie democrația, cele două nu sunt compatibile”, susține el, potrivit Agerpres.

Situaţia din Turcia devine tot mai tensionată. Guvernul de la Ankara a cerut o reuniune de urgenţă a reprezentanţilor ţărilor membre NATO, pentru că îşi simte ameninţată securitatea teritorială din cauza situaţiei din Siria şi Irak. Întâlnirea va avea loc marți şi vine în contextul în care vechiul conflict dintre turci şi naţionaliştii kurzi se reaprinde. Iar situaţia nu pare să rezolve prea curând - potrivit presei de la Ankara, preşedintele Recep Erdogan a declarat că lupta împotriva naţionaliştilor kurzi va continua până când aceştia nu vor mai fi o ameninţare la adresa Ankarei.

Turcia a lansat vineri o serie de raiduri aeriene contra bazelor PKK din nordul Irakului, ca ripostă la atacurile sângeroase atribuite mișcării kurde care au vizat în ultimele zile membri ai forțelor de securitate.

În replică, Partidul Muncitorilor din Kurdistan a suspendat armistițiul pe care îl respecta din 2013 și a asasinat doi soldați.

Această escaladare amenință să ducă la eșecul total al fragilului proces de pace demarat în toamna lui 2012 de regimul președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, cu scopul de a pune capăt unei rebeliuni care, din 1984, a făcut circa 40.000 de morți.

Biroul premierului de la Ankara a confirmat luni seară ultimul val de lovituri aeriene lansate în urmă cu 24 de ore contra PKK. Acestea au vizat „adăposturi, centre logistice și ascunzători”, a anunțat guvernul turc într-un comunicat.

Citiți și:

Dosarul Turcia. Menghina celor patru crize din jur

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...