UE ameninţă Rusia cu noi sancţiuni. Petro Poroşenko a cerut măsuri după intrarea trupelor ruse în Ucraina

Data publicării:
porosenko barroso

Petro Poroșenko a făcut apel la Uniunea Europeană să ofere un răspuns pe măsură faţă de intrarea trupelor ruse în Ucraina.

În ciuda eforturilor internaţionale şi a dorinţei noastre pentru pace, Ucraina este acum supusă unei agresiuni şi terori militare străine. Mii de soldaţi străini şi sute de tancuri străine se află pe teritoriul Ucrainei şi reprezintă un risc ridicat nu doar pentru pacea şi stabilitatea Ucrainei, ci şi pentru a Europei”, a spus Petro Poroşenko.

Preşedintele Ucrainei crede că doar pe cale diplomatică se poate soluţiona criza din estul ţării şi că opţiunea militară este exclusă. La rândul său, şeful Comisiei Europene a criticat acţiunile Rusiei în fosta republică sovietică.

„Situaţia s-a înrăutăţit considerabil. Deschiderea de noi fronturi şi folosirea trupelor ruseşti este de neacceptat şi reprezintă o agresiune foarte gravă. Suntem într-o situaţie foarte gravă, chiar dramatică. Putem ajunge într-un punct fără posibilitate de întoarcere. Dacă escaladarea continuă, acest punct fără întoarcere poate să vină”, a spus Jose Manuel Barroso.

Totodată, el a spus că UE este pregătită să impună noi sancţiuni Rusiei, deşi un nou război rece n-ar avea niciun sens.

„Lăsăm uşa deschisă unei soluţii politice, pentru că eu cred că o astfel de escaladare fără rost poate fi în detrimentul poporului ucrainean, dar şi al Europei”, a mai spus preşedintele Comisiei Europene.

Rusia şi-a atras din nou critici dure din partea cancelariilor occidentale, după ce joi, colane de vehicule militare şi o mie de soldaţi au trecut graniţa în Ucraina, unde i-au ajutat pe rebeli să preia controlul unei oraş de la Marea Azov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri