Ultimatum. Autorităţile de la Kiev cer Parlamentului regional din Crimeea să anuleze astăzi referendumul

Data publicării:
turcinov - 6515392-AFP Mediafax Foto-Sergei SUPINSKY-1

La rândul lor, cancelariile europene au făcut apel la Rusia să îi determine pe oficialii de la Simferopol să renunţe la referendum, altfel ameninţă Moscova cu sancţiuni.

Tot despre sancţiunile împotriva Rusiei se discută şi la Washington. Premierul interimar al Ucrainei merge astăzi în Statele Unite unde se va întâlni cu Barack Obama.

Preşedintele interimar Olexandr Turcinov a declarat că referendumul din Crimeea este o „farsă”.

„Referendumul nu se va desfăşura în Crimeea, ci în birourile Kremlinului. Militarii nu au intenţia să organizeze referendumul, ei vor doar să pună date false în procesele verbale”, a spus oficialul ucrainean.

Guvernul de la Kiev nu va trimite însă trupe în Crimeea, pentru că preferă să-şi protejeze graniţa de est. Cu toate acestea, va începe în curând o mobilizare parţială a rezerviştilor.

Indiferenţi la criticile Kievului, deputaţii de la Simferopol au mai făcut un pas spre secesiune: au adoptat o declaraţie de independenţă.

În timp ce trupele ucrainene din Crimeea rămân blocate în baze, forţele ruse controlează deja punctele strategice. Pe aeroportul din Simferopol sunt permise numai zborurile spre şi dinspre Rusia.

În al unsprezecelea ceas, ţările occidentale şi-au intensificat eforturile pentru a preveni desprinderea Crimeei de Ucraina.

La Washington, Camera Reprezentanţilor şi Senatul au adoptat rezoluţii care condamnă Rusia pentru intervenţia din Ucraina.

Rezoluţia aleşilor americani este însă una simbolică şi nu are şanse să impresioneze Kremlinul. Miniştrii de externe american şi rus au discutat din nou la telefon despre situaţia din Ucraina, pentru a treia oară în mai puţin de o săptămână. Discuţiile nu au dus însă la niciun rezultat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri