Un curier care a scuipat pe o pizza înainte s-o livreze ar putea petrece 18 ani în închisoare

Data publicării:
Price Of Milk Rises, Potentially Raises Cost Of Cheese And Pizza
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Un procuror turc a solicitat joi până la 18 ani de închisoare pentru un fost curier, acuzat că a scuipat pe o pizza înainte de a o livra clientului, relatează AFP.

Fapta a avut loc la data de 24 decembrie 2017 în localitatea Eskişehir din centrul Turciei, informează Agerpres.

Potrivit agenţiei de ştiri DHA, fostul curier, concediat ulterior, este acuzat că a deschis cutia cu pizza şi că a scuipat pe aceasta înainte de a suna la uşa clientului.

Gestul său a fost descoperit câteva zile mai târziu, după ce un apropiat al proprietarului imobilului a vizionat imaginile filmate de camera de supraveghere. Acesta a alertat locatarul, care a depus o plângere.

Joi, în timpul celei de-a cincea audieri în cadrul procesului, procurorul a solicitat între doi ani şi jumătate şi 18 ani de închisoare pentru două capete de acuzare: ''punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţi unei persoane prin alterarea alimentelor'' şi ''degradarea unui bun''.

Motivele din spatele gestului bărbatului nu sunt cunoscute, însă DHA a relatat că acesta a filmat scena cu telefonul mobil. O fotografie publicată de agenţie îl arată pe fostul curier în timp ce se apleacă deasupra cutiei cu pizza ţinând în mână telefonul.

Pedeapsa solicitată pare foarte mare, chiar şi în conformitate cu criteriile sistemului de justiţie turc, recunoscut prin faptul că este foarte puţin indulgent. Prin comparaţie, infracţiunea de ''apartenenţă la o organizaţie teroristă armată'' este pedepsită cu 15 ani de închisoare, precizează AFP.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment