Video Un feribot a luat foc pe mare în Indonezia. 568 de persoane au supravieţuit, trei au murit

Data publicării:
incendiu pe un feribot pe mare, neva venite sa salveze
Feribotul avea peste 550 de pasageri la bord. Foto: Profimedia

Un feribot cu pasageri a luat foc în largul coastelor indoneziene, iar echipele de intervenţie au anunţat luni că peste 560 de persoane au fost salvate şi trei au murit.

Feribotul KM Barcelona 5 a luat foc duminică, în jurul prânzului, în timp ce se îndrepta spre Manado, capitala provinciei Sulawesi de Nord, în cadrul călătoriei sale regulate de o jumătate de zi din portul Melonguane din districtul Insulele Talaud din aceeaşi provincie, a declarat primul amiral Franky Pasuna Sihombing, şeful bazei navale din Manado, potrivit AP, preluată de News.ro.

O navă a pazei de coastă, şase nave de salvare şi mai multe bărci gonflabile au fost mobilizate în operaţiunea de salvare, a declarat Sihombing. Echipajele au scos multe persoane din mare şi le-au dus pe insulele din apropiere, iar pescarii locali au salvat şi ei câţiva supravieţuitori care purtau veste de salvare, în timp ce aceştia pluteau în apele agitate.

Fotografiile şi videoclipurile difuzate pe reţelele sociale arată pasageri îngroziţi, majoritatea purtând veste de salvare, sărind în mare în timp ce flăcări portocalii şi fum negru se ridică din nava în flăcări.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Operaţiunea de căutare şi salvare continuă. Autorităţile au declarat anterior că cinci persoane au murit, dar Agenţia Naţională de Căutare şi Salvare a revizuit cifra la trei, după ce doi pasageri iniţial declaraţi morţi au fost salvaţi, inclusiv un bebeluş de două luni cu plămânii plini de apă de mare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incendiul care a izbucnit în pupa feribotului a fost stins în decurs de o oră, a declarat Sihombing. Pe lista pasagerilor feribotului erau înregistraţi iniţial doar 280 de pasageri şi 15 membri ai echipajului, dar agenţia naţională de salvare a confirmat că 568 de supravieţuitori au fost salvaţi şi trei cadavre recuperate, printre care şi o femeie însărcinată.

În Indonezia, este obişnuit ca numărul pasagerilor de pe o barcă sau un feribot să difere de cel înregistrat în lista pasagerilor. Această discrepanţă poate contribui la accidente şi poate complica eforturile de căutare şi salvare, a spus Sihombing.

Capacitatea feribotului este de 600 de persoane.

Indonezia este un arhipelag format din peste 17.000 de insule, unde feriboturile sunt un mijloc de transport obişnuit. Dezastrele sunt frecvente, iar vina este adesea atribuită aplicării slabe a normelor de siguranţă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Ciprian Ciucu? Terenurile, apartamentele și economiile declarate de primarul Capitalei
Digi FM
Viorica Dăncilă rupe tăcerea despre perioada în care a fost premier: „Am fost trădată de cei din casă. Mi-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani câștigă Mihai Trăistariu din apartamentele de la mare. Artistul estimează un profit frumos în vara...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Daveigh Chase, actrița din „Lilo & Stitch” și „The Ring”, a murit la 35 de ani. Ce a scris iubitul ei înainte...
Adevarul
De ce nu mai vor românii să muncească în Spania. Spaniolii, îngrijorați de exod: piața muncii resimte primele...
Newsweek
Un nou ajutor la pensie pentru 4.600.000 pensionari, votat de Senat. Ce e obligată Casa de Pensii să facă?
Digi FM
Sfârșit tragic pentru o femeie de 37 de ani, aflată în vacanță în Grecia. A murit într-un accident rutier cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
El e celebru din „Top Gun: Maverick”, ea a jucat în „Scream 7”. Cine este iubita lui Glen Powell, starul care...
UTV
Andreea Bănică a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Artista și-a schimbat look-ul