Un francez a găsit lingouri și monede de aur în grădină, în timp ce își săpa piscina. Comoara valorează 700.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Investment in real gold than gold bullion and gold coins
Nu există niciun indiciu că ar fi o comoară arheologică. Sursa foto: Profimedia Images

Un bărbat din oraşul Neuville-sur-Saone, lângă Lyon, a descoperit cinci lingouri şi mai multe monede de aur în timp ce săpa o piscină în grădina casei. Aurul, evaluat la aproximativ 700.000 de euro, a fost declarat autorităților, care au decis că îl poate păstra, neexistând indicii că ar fi o comoară arheologică.

Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a descoperi depozitul valoros în locuinţa sa din oraşul Neuville-sur-Saone, în apropiere de Lyon în luna mai şi a declarat valorile la Direcţia regională de cultură, scrie Reuters.

Oficialii au decis recent că bărbatul poate păstra comoara, întrucât nu există niciun indiciu că ar fi o comoară arheologică, a spus un purtător de cuvânt al autorităţilor locale din Neuville-sur-Saone.

Nu se ştie cum a ajuns aurul acolo, iar fostul proprietar al terenului a murit, a adăugat purtătorul de cuvânt. Cele cinci lingouri şi numeroasele monede au fost descoperite în pungi din plastic, a relatat ziarul regional Le Progres.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniul din România care ar putea scădea drastic numărul de angajați. Ar fi vorba de mii de locuri de muncă...
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...