Un incendiu uriaş ameninţă un cartier în SUA

Data publicării:
Flacari

Flăcările înalte de zeci de metri şi coloanele de fum gros se vedeau de la câţiva kilometri depărtare în oraşul Marietta din Georgia. Incendiul a devastat o zonă industrială. Oamenii spun că înainte de izbucnirea flăcărilor au auzit o serie de explozii puternice.

„Dintr-o dată, am început să auzim explozii, întreg cerul s-a luminat. Ieşea fum, se producea explozie după explozie, încercam să ne dăm seama ce se petrece", spune o martoră.

„Parcă erau artificii. Se auzea foarte tare, am crezut că nu se mai opresc. Au fost aproximativ 150-200 de explozii care nu mai conteneau", spune cineva.

Sute de oameni au fost evacuaţi dintr-un cartier aflat în apropierea zonei industriale, unde ardeau clădiri, iar poliţia a creat un perimetru de securitate pentru a evita incidentele.

"S-a făcut ceea ce am fost învăţaţi: să evacuăm zona. Toţi angajaţii erau pe margine, la o distanţă sigură. Apoi, a venit poliţia care ne-a spus să plecăm, pentru că este mai grav decât pare", spune un bărbat. 

25 de unităţi de pompieri au fost trimise să lupte cu flăcările. Poliţia locală a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele care au stat la baza producerii incendiului.

Pentru moment nu se cunosc date despre eventuale victime.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri