Un lider al Hamas, care a supraviețuit atacului israelian din Qatar, a povestit la Al Jazeera ce a făcut în timpul bombardamentului

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2025-09-17 at 23.38.35
Ghazi Hamad Foto: captură video

Ghazi Hamad, unul dintre principalii lideri ai Hamas, a apărut miercuri seara pentru un interviu în direct la televiziunea qatareză Al Jazeera, devenind primul oficial de rang înalt al mişcării islamiste palestiniene care a reapărut de la atacul israelian asupra Doha pe 9 septembrie, notează AFP.

În acest interviu, acordat din capitala Qatarului, potrivit canalului, Hamad, cu un drapel palestinian şi unul al Hamas ca fundal, a oferit versiunea sa despre atacul din care a supravieţuit, scrie Agerpres.

În acea zi, „eram în reuniune, delegaţia de negociatori şi câţiva dintre fraţii noştri (din Hamas) şi începusem să studiem propunerea americană” de armistiţiu în Gaza, a spus el.

„Mai puţin de o oră mai târziu am auzit zgomotul unui bombardament puternic” şi „am plecat repede pentru că ştiam fără umbră de îndoială că era un atac israelian ţintit".

„Rachetele au căzut una după alta, fără pauză: aproximativ 12 rachete în mai puţin de un minut”, a mai declarat Hamad. „Allah ne-a destinat să supravieţuim acestei agresiuni perfide împotriva noastră şi a Qatarului”, a subliniat el.

Potrivit unor surse apropiate Hamas, alţi cinci lideri ai mişcării se aflau împreună cu Hamad la Doha, în clădirea vizată de Israel în momentul atacului: Khalil al-Hayya, negociator-şef, Khaled Meshaal, fost număr unu, şi Zaher Jabarin, şeful pentru Cisiordania, precum şi Basem Naim şi Taher al-Nunu, membri ai biroului politic.

Un fiu al Hayya a fost ucis în atacul israelian, iar Hamas a susţinut de atunci că acesta este în viaţă, fără a oferi nicio dovadă. 

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine