Un membru fondator al Hamas s-a împuşcat în cap în timp ce îşi verifica arma

Data publicării:
Imad-al-Alami-e1515505974665-620x433

Un membru fondator al Hamas este în stare gravă după ce s-a împuşcat în cap în timp ce îşi verifica arma, reprezentanţii grupării militante palestiniene spunând că este vorba despre un accident, scrie News.ro citând BBC.

Imad al-Alami s-a împuşcat „în timp ce îşi verifica arma personală la locuinţa sa”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Hamas Fawzi Barhoum.

Surse medicale au afirmat că Alami, fost membru al Biroului politic al Hamas, care are relaţii apropiate cu Iranul, este internat într-un spital din Gaza City.

Nu există confirmări din surse independente ale circumstanţelor în care s-a produs incidentul. Informaţiile iniţiale făceau referire la o tentativă de asasinat.

Alami, în vârstă de 60 de ani, este cunoscut şi sub numele de Abu Hamam, şi a fost unul dintre fondatorii Hamas.

În 2003, Statele Unite l-au declarat „terorist global”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri