Un oficial din fotbalul german vrea interzicerea tricoului cu numărul 88. Care este legătura cu Adolf Hitler

Data actualizării: Data publicării:
Fotbal
Foto: Profimedia

Un responsabil al fotbalului din Berlin a declarat că îşi va continua campania de interzicere a numărului 88 pe tricou în ligile capitalei germane, după ce propunerea sa a fost respinsă, informează DPA.

Printre neonazişti, secvenţa de numere este un tribut deghizat adus salutului „Heil Hitler”, deoarece H este a opta literă a alfabetului, scrie Agerpres.

Vicepreşedintele Federaţiei de fotbal din Berlin, Ozgur Ozvatan, a încercat să interzică acest număr pe tricou în luna noiembrie, dar propunerea sa a eşuat, cu 52 de voturi la 48.

„Voi propune această moţiune iarăşi şi iarăşi”, a declarat Ozvatan marţi pentru agenţia DPA, precizând că o astfel de interdicţie ar ajuta cluburile berlineze să identifice posibili membri de extremă dreapta în rândurile lor.

„Nu pot avea întotdeauna totul pe radar, dar dacă avem această interdicţie, atunci cluburile ar dispune de un sistem de avertizare timpurie”, a explicat el.

Ozvatan a mai spus că moţiunea a fost respinsă deoarece clubul berlinez BFC Germania 1888, cel mai vechi club de fotbal din Germania, era îngrijorat de implicaţiile pentru numele său, în timp ce alte cluburi se temeau că şi numărul 18 ar fi interzis din cauza lui „Adolf Hitler”.

Istorie fotbalistică

Fostul atacant german Juergen Klinsmann a purtat numărul 18, inclusiv când a câştigat Cupa Mondială din 1990.

Nu există o interdicţie generală din partea Federaţiei germane de fotbal (DFB), care afirmă că utilizarea numărului nu este „întotdeauna atribuită în mod clar extremei drepte", unii jucători alegând numărul 88 datorită anului naşterii, de exemplu.

Dar alte asociaţii regionale germane au interzis deja numărul 88 pe tricou, inclusiv cele din Bavaria şi Saxonia-Anhalt.

În Bundesliga masculină şi în a doua divizie, jucătorii pot purta doar numere de la 1 la 49. Dar la Bayer Leverkusen, de exemplu, fanilor nu li se permite să ceară numărul 88 pe tricourile achiziţionate de ei.

Anul trecut, DFB şi Adidas au încetat să mai vândă tricouri ale echipelor naţionale cu numărul 44. Designul semăna accidental cu logo-ul nazist SS.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Haos la pensie! Adeverințe de vechime, eliberate cu întârziere de câteva luni. Poți depune dosarul incomplet?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...