Un om al străzii, erou în timpul atacului din Australia. Câți bani va primi pentru gestul său

Data publicării:
australia atac melbourne

Peste 50.000 de euro s-au strâns din donații pentru un om al străzii, care a intrat cu căruciorul său într-un suspect de terorism care atacase doi polițiști, în Melbourne, Australia.

O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în atacul de vineri, din centrul orașului Melbourne. Atacatorul i-a atacat apoi pe doi polițiști, însă a fost oprit la timp de Michael Rogers, un om al străzii care a intrat cu un cărucior de cumpărături în el.

Gestul eroic al bărbatului i-a impresionat pe australieni, care au donat peste 100.000 de dolari australieni pentru a-l ajuta.

„Am arucat căruciorul direct spre el și l-am nimerit. Nu am reușit să îl dobor la pământ. Nu sunt erou.”, a declarat Rogers.

Bărbatul a stat în închisoare periodic în ultimii 20 de ani și a primit inclusiv o sentință la 5 ani în spatele gratiilor, pentru un jaf în formă agravată. El este și fost consumator de droguri.

Polițiștii spun că bărbatul a fost de un real ajutor și au apreciat intervenția sa rapidă: „Fără îndoială, a acționat curajos. Apreciem enorm intervenția lui”.

Atacatorul din Melbourne a fost identificat drept Hassain Khalif Shire Ali, un australian de origine somaleză, în vârstă de 30 de ani. El l-a înjunghiat mortal pe proprietarul unui restaurant și a rănit alți doi oameni, înainte să fie prins de polițiști.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri