Un pilot a raportat o întâlnire cu un OZN:-„Detest să spun treaba asta, dar seamănă cu un obiect cilindric lung”

Data publicării:
Pilot avion comercial în panică, îngrijorat
Pilot de avion îngrijorat. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Pilotul unui avion Airbus A320 al companiei American Airlines (AA) a raportat o întâlnire cu un OZN, descris sub forma unui „obiect cilindric lung”, care a zburat cu viteză mare deasupra sa. Evenimentul s-a petrecut pe 21 februarie, deasupra statului american New Mexico, în momentul în care aeronava AA efectua un zbor de la Cincinnati cu destinaţia Phoenix, informează NBC News.

FBI a declarat că a fost informat în legătură cu acest incident.

În timpul zborului, pe la orele prânzului, pilotul american a luat brusc legătura cu centrul de control al traficului aerian din Albuquerque şi a raportat ciudata întâlnire cu obiectul zburător rămas până în acest moment neidentificat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Aveţi ceva ţinte pe aici?”, a întrebat pilotul.

Tocmai a trecut ceva pe deasupra noastră care - detest să spun treaba asta - seamănă cu un obiect cilindric lung

„A fost ceva care semăna cu o rachetă de croazieră, care se deplasa cu viteză foarte mare deasupra şi în dreapta noastră”, a declarat comandantul aeronavei.

Autoritatea Aeronautică Civilă din SUA a precizat, într-un comunicat, că „niciun controlor de trafic aerian nu a văzut vreun obiect în zonă pe ecranele radarelor”.

American Airlines a confirmat că respectivul apel radio provine de la unul din zborurile companiei şi le-a sugerat ziariştilor să se adreseze FBI-ului dacă au alte întrebări.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri