Un român din Italia și-a bătut și alungat de acasă soția. Când a venit poliția, a amenințat că-și aruncă de la etaj fiica de 1 an

Data publicării:
masina carabinieri
Băiatul român de 14 ani ucis la Roma a căzut la mijloc într-o ceartă între mafioți. FOTO: Shutterstock

Un român stabilit la Stradella, în provincia italiană Pavia, a fost arestat pentru violență domestică, rele tratamente aplicate minorului și pentru că a opus rezistență unui echipaj de poliție, după ce a o provocat un scandal monstruos weekendul trecut și a amenințat că-și aruncă de la etaj fiica de numai un an.

Bărbatul de 40 de ani s-a întors beat acasă în noaptea de sâmbătă spre duminică și, ca de obicei, a sărit la bătaie la soția lui. Terifiată, femeia, care a căzut de mai multe ori victimă furiei soțului, a fugit din casă împreună cu cele două fete mai mari, de 12 și 14 ani, dar fetița cea mai mică, de doar un an, a rămas în casă cu tatăl violent. Auzind țipetele infiorătoare, un vecin a alertat autoritățile, potrivit Il Giornale.

În doar câteva minute, la fața locului au intervenit carabinierii. Când i-a văzut, bărbatul și-a ieșit din minți: „Îmi arunc fiica jos dacă mă arestați”, a strigat el, amenințând că va arunca bebelușul de la etajul trei. Apoi a început să arunce pe fereastră cu diverse obiecte găsite prin casă și chiar elemente de mobilier.

La un moment dat a aruncat de la etaj și o pătură roșie, făcându-i să creadă pe cei doi jos că fetița ar fi împăturită cu aceasta.

Cu ajutorul pompierilor, carabinierii au reușit să forțeze ușa. Când s-a trezit față în față cu echipa de intervenție, bărbatul a încercat să lovească cu pumnii, însă a fost „liniștit” cu un pistol cu electroșocuri și apoi imobilizat și dus la secție.

Românul, pe care poliția îl cunoaște deja din cauza altor incidente similare, a fost arestat. Soția și cele trei fiice au fost duse la un spital și au primit îngrijiri medicale, însă nu au rămas internate.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri