Un român, fost angajat al familiei Trump, riscă să fie expulzat din SUA. Povestea lui a ajuns în NYT

Data actualizării: Data publicării:
roman expluzat sua

Un român este victima politicii dure de imigraţie a preşedintelui american. Asta deşi a lucrat ani de zile pentru Donald Trump, iar o perioadă a fost chiar şofer pentru membrii familiei Trump. Publicaţia americană New York Times scrie povestea lui Zoltan Tamas, reţinut de agenţia pentru imigraţie de opt luni. Deşi a lucrat tot timpul legal în Statele Unite, românul este în pericol să fie expulzat, pentru presupuse infracţiuni în ţara natală.

Zoltan Tamas a ajuns pentru prima oară în Statele Unite, unde a lucrat, legal, pe domeniul omului de afaceri Donald Trump, Mar a Lago. S-a căsătorit şi s-a întors în ţară, iar în 2011 familia sa a câştigat loteria vizelor. Ajuns peste ocean din nou, din 2013, fostul său şef l-a angajat la una dintre cele mai selecte proprietăţi ale afaceristului, clubul de golf din Jupiter. S-a remarcat prin seriozitate, a făcut mai multe cursuri şi a avansat în carieră. Între timp, i s-au alăturat în Statele Unite soţia şi cei doi copii. Iar ca să completeze veniturile familiei, s-a angajat şofer. Soţia lui a povestit pentru publicaţia americană că ştia când pleacă, niciodată când vine, muncea foarte mult. Şi că avea o relaţie foarte bună cu membrii familiei lui Donald Trump, ale căror numere de telefon le mai are încă.

În timpul campaniei domnului Trump pentru prezidenţialele din 2016, doamna Rogozan spune că soţul său a fost promovat adjunct al şefului Securităţii la clubul din Jupiter. Lua membrii staffului de campanie şi demnitarii de la aeroport. De fiecare dată, trebuia să fie verificat şi să obţină aprobare de la Serviciile Secrete. Soţului său îi plăcea familia Trump şi spunea adesea: "Nu sunt aşa cum îi vezi tu la TV", scrie New York Times.

Problemele românului au apărut atunci când a aplicat pentru cetăţenia americană, în 2017. Soţia lui a primit confirmarea, el nu, i s-a spus că dosarul este încă în lucru. În urmă cu opt luni a fost convocat de agenţia de imigrări, unde i s-a transmis că este condamnat în România şi că îi este ridicată rezidenţa şi a fost reţinut pe loc. Avocatul lui Zoltan Tamas spune că românul nu ştia că a fost condamnat în lipsă pentru fapte care ar fi avut loc în 2013. Susţine că altcineva i-a furat identitatea pentru a cere despăgubiri în cazul unor maşini avariate. România nu a emis o cerere de extrădare pe numele lui Tamas. Avocatul românului spune că a depus la dosar inclusiv mărturii ale foştilor anagajatori ai acestuia.

„Nu este sigur că îl vor ajuta caracterizările martorilor. Administraţia Trump a extins categoriile de infracţiuni care pot duce la expulzarea din ţară, iar preşedintele a evocat mai multe tipuri de infracţiuni drept justificare pentru deportări. Avocaţii de imigrări spun că administraţia Obama a dat dovadă de mai multă cumpătare în cazurile privind expulzările”, notează New York Times.

Dacă contestaţia avocatului lui Zoltan Tamas nu va fi admisă, românul va fi expulzat rapid. Soţia spune că îl va urma, alături de copii, dar va fi foarte dificil. Asta pentru că fetiţa familiei a fost operată de mai multe ori pentru o malformaţie congenitală a inimii, iar întoarcerea în ţară ar putea însemna condamnarea la moarte a micuţei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri