Un șofer finlandez a primit amendă de 121.000 de euro pentru că a depășit viteza cu 30 km/oră. Cum au ajuns polițiștii la această sumă

Data actualizării: Data publicării:
indicator rutier cu finlanda
Un șofer finlandez a primit amendă de 121.000 de euro pentru că a depășit viteza cu 30 km/oră FOTO: Shutterstock

Un șofer finlandez a primit una dintre cele mai mari amenzi de circulație din lume, de 121.000 de euro, pentru că a depășit cu 30 km/h limita de viteză pe o anumită porțiune de drum.

În Filanda, amenzile rutiere sunt calculate în funcție de venitul șoferului, iar în acest caz contravenientul este un om de afaceri milionar, relatează The Guardian.

„Regret foarte mult incidentul. Tocmai începusem să încetinesc, dar cred că asta nu s-a întâmplat suficient de repede”, a declarat Anders Wiklöf, 76 de ani, pentru Nya Åland, publicație din Insulele Åland, regiune autonomă finlandeză din Marea Baltică.

Wiklöf, fondatorul și președintele unui holding care rulează 350 de milioane de euro pe an, spune că limita de viteză s-a schimbat „brusc” de la 70 km/h la 50, când a fost surprins conducând cu 82 km/h.

În Finlanda, amenzile la regimul rutier se calculează în funcție de gravitatea abaterii și de venitul contravenientului, pe care poliția îl poate verifica instantaneu conectându-se prin intermediul telefonului la o bază de date centralizată a contribuabililor.

Amenda lui Wiklöf a fost calculată avându-se în vedere aceste criterii. De asemenea, i s-a suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 10 zile.

Omul de afaceri, care a dat numele principalului stadion de pe insule - Wiklöf Holding Arena, a mai primit și alte amenzi uriașe pentru depășirea vitezei: una de 63.680 de euro, în 2018 și alta de 95.000 de euro, în 2013.

Cu toate că acum are de plătit o sumă considerabil mai mare, nu pare deloc supărat. „Am auzit că guvernul vrea să economisească 1,5 miliarde de euro pentru asistența medicală în Finlanda, așa că sper că banii mei vor ajunge acolo”, a spus el.

În 2002, Anssi Vanjoki, un director de top de la Nokia, a fost amendat cu 116.000 de euro după ce a fost prins conducând motocicleta cu 75 km/h într-o zonă cu limita de viteză de 50 km/h.

Se pare că Elveția, care practică un sistem similar de amenzi, a aplicat cea mai mare amendă de circulație înregistrată vreodată: de 3.600 de franci francezi pe zi, timp de 300 de zile, sau aproximativ 1,1 milioane de euro. Amenda a fost primită de un șofer suedez prins conducând cu 290 km/h între Berna și Lausanne.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri