Un ziarist pro-Kremlin, condamnat la 5 ani de închisoare pentru că și-a mituit unchiul, fost ofițer de poliție

Data publicării:
barbat cu catuse la maini
Foto: GettyImages

Un judecător din orașul Ekaterinburg l-a condamnat pe un redactor al agenției de știri pro-Kremlin Ura.ru la 5 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de mituirea unchiului său, un fost ofițer de poliție de rang înalt.

Denis Allaiarov, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat în iunie sub acuzația că i-ar fi plătit mită în valoare totală de 120.000 de ruble (1.600 de dolari) unchiului său, Andrei Karpov, care a ocupat funcția de șef al departamentului de investigații criminale din Ekaterinburg înainte de a fi demis în aprilie anul trecut, scrie The Moscow Times.

„Timp de 10 luni, jurnalistul i-a plătit unchiului său, ofițer de poliție, pentru rapoarte operaționale confidențiale de la Ministerul de Interne din Ekaterinburg, pe care le-a folosit ca material pentru publicațiile sale”, a declarat sistemul judiciar din regiunea Sverdlovsk într-un comunicat.

Un judecător al Tribunalului Districtual Verkh-Isetski l-a găsit pe Allaiarov vinovat de mituirea unui funcționar și l-a condamnat la 5 ani într-o închisoare de securitate medie. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, acesta a fost amendat cu 1,2 milioane de ruble (16.000 de dolari) și i s-a interzis să practice jurnalismul timp de patru ani.

Allaiarov a pledat vinovat la acuzațiile aduse.

În final, Karpov a primit o pedeapsă de 4 ani cu suspendare în noiembrie, după ce a încheiat o înțelegere cu procuratura.

 

 

 

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani