Ungaria | Referendum pentru cotele de refugiaţi

Data publicării:
refugiati-ungaria-GettyImages-4.9.2015

 

Foto: Guliver / GettyImages

La consultarea populară, ungurii vor fi întrebaţi dacă acceptă sau nu un sistem permanent de cote de migranţi. „Vreţi ca Uniunea Europeană să aibă dreptul să impună relocarea obligatorie a cetăţenilor din afara Ungariei în Ungaria, fără consimţământul Parlamentului?”, va fi întrebarea referendumului, potrivit News.ro.

Oficialii maghiari vor de fapt să obţină sprijinul electoratului în disputa cu Bruxelles-ul. Mai exact, Ungaria vrea sprijinul populaţiei pentru ca Parlamentul de la Budapesta să poată respinge orice decizie a Comisiei Europene privind relocarea refugiaţilor.

Ungaria a fost prima ţară din Europa care a ridicat un gard la graniţă, pentru a opri înaintarea a sute de mii de refugiaţi din Orientul Mijlociu, din Balcani spre Europa Centrală.

Mecanismul de relocare a migranţilor în UE a fost stabilit anul trecut, după ce peste un milion de solicitanţi de azil au intrat în blocul comunitar. Majoritatea au vrut să se stabilească în Germania şi în alte ţări bogate.

UE analizează în prezent o modificare a regulilor de azil, care va prevedea amenzi pentru statele care refuză cotele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri