Unul dintre cei mai mari producători de petrol trece la energie solară

Data actualizării: Data publicării:
panouri solare

Arabia Saudită şi Rusia sunt în discuţii pentru un pact istoric, pe termen lung, pentru a ţine sub control livrările de petrol la nivel mondial ale marilor exportatori.

Cele două ţări au deja o înţelegere de ansamblu, dar e pe termen scurt - de doar un an. Acum, vor să prelungească acest acord pe 10 sau chiar 20 de ani. Ar fi o mişcare istorică, în condiţiile în care Rusia - care nu a făcut niciodată parte din OPEC - a colaborat cu Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol doar pe termen scurt. Şi chiar a mai încălcat regulile uneori.

Aşadar, un acord pe termen de 20 de ani cu cel mai mare producător de petrol din OPEC ar fi fără precedent.

Chiar dacă au păreri diferite în privinţa războiului din Siria, unde susţin tabere diferite, Moscova şi Riadul vor să colaboreze. Arabia Saudită a mai recrutat alte ţări din afara OPEC pentru a ajuta la reducerea excedentului de ofertă de petrol, după ce preţurile s-au prăbuşit de la peste 100 de dolari pe baril în 2014 la sub 30 de dolari pe baril în 2016. Acum, în această perioadă, petrolul BRENT a coborât uşor sub 70 de dolari.

Pe de altă parte, Arabia Saudită nu se concentrează numai pe petrol, ci vrea să-şi diversifice strategiile economice.

Regatul va construi pe teritoriul său, împreună cu japonezii de la SoftBank, mai multe parcuri de panouri solare, un proiect de amploare în care se vor investi 200 de miliarde de dolari, până în 2030. Economia Saudită e dependentă de exporturile de petrol, dar caută să performeze şi în alte domenii. Înţelegerea preliminară dintre SoftBank şi prinţul Arabiei Saudite a fost semnată la New York şi prevede începerea lucrărilor anul acesta, iar primele două parcuri ar urma să genereze energie electrică chiar de anul viitor.

Se estimează că investiţiile în industria energiei solare vor crea 100.000 de locuri de muncă şi vor creşte PIB-ul țării cu 12 miliarde de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri