Va începe al treilea război mondial cu un tweet?

Data actualizării: Data publicării:
fortele din siria - harta

Va începe al III-lea Război Mondial cu un tweet, se întreabă toată lumea după mesajul extrem de dur al lui Donald Trump? Chiar dacă președintele american este cunoscut pentru firea sa imprevizibilă și non-conformistă, un mesaj de o asemenea seriozitate, făcut pe Twitter, derutează. Șeful Casei Albe le-a transmis rușilor că trebuie să se pregătească pentru rachetele americane, pentru că nu ar fi trebuit să se alieze cu „un nebun care își gazează propriul popor”, aluzie la Bashar al-Assad, liderul sirian. Totul se întâmplă după ce sâmbătă, dictatorul sirian ar fi ordonat un atac cu armă chimică asupra unei zone controlate de rebeli antiguvernamentali.

Citiţi şi:  Trump sugerează un atac asupra Siriei : „Rusia, pregătește-te, pentru că vor veni rachete!”

Organizația Mondială a Sănătății spune că în atac au fost afectați 500 de oameni, mulți dintre ei copii. Totul sub ochii militarilor ruși care s-ar afla în Siria că să lupte cu Statul Islamic, dar care, de fapt, îi ajută pe militarii lui Bashar al-Assad să scape de toți oponenții lui. Atenție, nu este doar un război retoric. Nervii sunt întinși la maximum în Mediterana. Două nave militare americane se îndreaptă deja către estul Mediteranei, iar aviaţia civilă a fost deja avertizată asupra unui posibil bombardament. Există deja şi o fereastră de 72 de ore, interval în care Eurocontrol le-a recomandat companiilor aeriene să modifice traseele de zbor care survolează estul Mării Mediterane.

Citiţi şi:  O televiziune a Kremlinului instruiește cetățenii cum să procedeze în cazul unui război cu SUA

Ce se va întâmpla? Care sunt opțiunile americanilor? Acum două zile, Donald Trump a fost întrebat dacă Vladimir Putin este responsabil pentru asta. S-ar putea, s-ar putea, a răspuns Donald Trump. Și dacă e, răspunsul va fi unul foarte dur. 

Între timp, Kremlinul i-a răspuns, ironic și  pe un ton superior, lui Donald Trump: Moscova nu participă la „twitto-diplomaţie” şi susţine „abordările serioase”. Pe de altă parte, Moscova a profilat propriul scenariu şi propriile acuzații:  presupusul atac chimic vizând rebeli sirieni la Duma a fost „regizat în faţa camerelor de luat vederi” de către Căştile Albe, o organizaţie de salvatori sirieni din zona rebelă, cea care a denunţat prima acest atac. Acuzaţia vine de la nivelul armatei ruse. „Operând numai în rândul teroriştilor, Căştile Albe au regizat din nou, în faţa camerelor de luat vederi, un atac chimic contra unor civili în oraşul Duma”, a declarat generalul Viktor Poznihir într-o conferinţă de presă.

După aceste mesaje, pare că un atac al americanilor asupra Siriei e doar o chestiune de timp.

Care sunt opţiunile militare?

Aviaţia civilă a fost deja avertizată asupra unui posibil bombardament. Există deja şi o fereastră de 72 de ore, interval în care Eurocontrol le-a recomandat companiilor aeriene să modifice traseele de zbor care survolează estul Mării Mediterane.

Statele Unite au două nave de război în Marea Mediterană, un distrugător şi un vas de transport. Marina americană are detaşate în lume opt submarine, poziţia lor este secretă, dar dacă oricare dintre ele e în apropierea ţărmului sirian, poate ataca.

În această ripostă armată, Statele Unite ar putea conta pe ajutorul Franţei, care poate oricând să ridice avioane Rafale de la bazele sale din Iordania şi Emiratele Arabe Unite. Avantajul e că aparatele de zbor pot acţiona din afara zonei protejate de apărare antiaeriană. Francezii mai au şi o fregată în Marea Mediterană, echipată cu rachete de croazieră.

S-ar putea alătura operaţiunilor şi britanicii, care au la dispoziţie o bază aeriană în Cipru.

Rusia, care a promis să apere trupele lui Bashar al-Assad, are două centre de operaţiuni: unul în apropiere de Latakia, celălalt - la Tartus.

Citiți și:  Arsenalul Rusiei în Siria

Siria e oricum un butoi cu pulbere, încă de acum şapte ani, când un război civil a început să macine ţara.

Cine domină teritoriul şi care sunt cele mai plauzibile scenarii pentru un atac al Statelor Unite?

De doi ani şi jumătate, regimul lui Bashar al-Assad beneficiază de sprijinul aviaţiei ruse. Cu această protecţie, trupele guvernamentale au reuşit să recâştige mare parte din teritoriul pierdut în faţa rebelilor şi a grupării Stat Islamic. Assad nu-i are de partea sa doar pe ruşi, ci şi pe iranieni, iar gruparea libaneză Hezbollah deţine controlul unor regiuni de la graniţa celor două state.
Bastioanele rebelilor mai sunt doar în preajma oraşului Idlib, o porţiune din sud-vest şi o arie în jurul Damascului.
Iar Stat Islamic e izolat în zonele rurale.

Teritoriul e şi mai fragmentat după ce miliţiile kurde au acaparat teritorii din nord-est, unde au învins ISIS, dar împotriva cărora Turcia a început operaţiunile militare recent.
Israelul controlează şi el o mică porţiune la frontieră. Cu aşa o împărţire complexă, le va fi greu strategilor americani să găsească cea mai eficientă ripostă.
Prima opţiune ar fi un atac asupra unei ţinte unice, aşa cum a fost cel din aprilie anul trecut, dar care, vedem acum, n-a împiedicat regimul Assad să recurgă iar la folosirea armelor chimice.
Al doilea scenariu ar fi un atac amplu asupra infrastructurii militare siriene, cu avertizarea prealabilă a celorlalţi actori implicaţi pentru a evita pagubele şi victimele colaterale.
O a treia opţiune ar fi ca americanii să bombardeze poziţiile armatei siriene, dar şi pe cele ale aliaţilor lor, inclusiv Rusia şi Iran. Ar fi însă o mişcare extrem de riscantă, care fără îndoială ar genera o ripostă din partea celor două puteri. Miza este uriaşă.

Ce spune comunitatea internațională

Anul trecut, Statele Unite atacau Siria fără vreun anunţ prealabil. Acum, ameninţările curg pe contul de Twitter al preşedintelui Donald Trump. Partenerii săi, deşi admit că toate indiciile acestui atac chimic duc spre Bashar al-Assad, nu par hotărâţi încă să treacă la fapte.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Ar fi fost bine dacă propunerea Statelor Unite cu privire la o anchetă la faţa locului ar fi fost aprobată. Sunt multe informaţii credibile care indică în direcţia regimului sirian şi din această perspectivă e nevoie de analize suplimentare. În orice caz, vreau să condamn în cei mai duri termeni cu putinţă utilizarea unor astfel de arme”.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „Avem informaţii din surse independente, adică presă şi ONG-uri, care demonstrează că s-au folosit arme chimice şi că utilizarea acestor arme chimice poate fi atribuită regimului. Noi vom continua schimburile de informaţii tehnice şi strategice cu partenerii noştri - în special Marea Britanie şi Statele Unite - şi în zilele următoare vom anunţa ce decizie am luat”

Deocamdată, vin replici tăioase de la Vest la Est. Iată, de pildă, cum a decurs şedinţa Consiliului de Securitate al ONU în care s-a discutat despre atacul chimic din Siria.

Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU: „Statele Unite sunt hotărâte să se asigure că monstrul care a folosit armele chimice împotriva sirienilor e tras la răspundere. Suntem într-un moment periculos. Marele rău reprezentat de folosirea armelor chimice era contestat, cândva, de întreaga lume, dar acum, e pe punctul să devină noua normalitate. Comunitatea internaţională nu trebuie să permită aşa ceva. (...) Rusia ar putea încheia masacrul fără sens, dacă ar dori asta. Imaginile cu copii morţi înseamnă foarte puţin pentru guverne precum Rusia, care cheltuie propriile resurse ca să-l susţină pe Assad”.

Vasili Nebenzia - ambasadorul Rusiei la ONU: „Am transmis Statelor Unite că utilizarea forţei armate sub pretexte înşelătoare va duce la repercusiuni grave. (...) Le cerem politicienilor occidentali să-şi tempereze discursul belicos, pentru a lua în calcul posibilele repercusiuni şi să oprească extinderea nesăbuită a ameninţărilor la adresa securităţii globale”.

Rezultatul? Un popor chinuit iar şi iar, oameni sacrificaţi, în timp ce comunitatea internaţională pare paralizată. Se repetă, practic, un scenariu pe care l-am văzut cu doar în an în urmă. Reacţiile mai că sunt trase la indigo.

(VIDEO. Oameni suferind după atacul chimic din Siria)

Va fi război? Părerea unui expert în securitate

Hari Bucur-Marcu, expert în securitate, a declarat la Digi24 că toate aceste forțe contează în eventualitatea în care Occidentul ar lua hotărârea să meargă la război împotriva regimului Assad. Expertul este însă de părere că Donald Trump va face probabil un gest militar așa cum a făcut și anul trecut. Vorbim de o pedepsire a acestui regim, pentru atacul de acum două zile cu arme chimice. Siria n-ar fi trebuit să mai aibă arme chimice, după cum Federația Rusă și-a dat cuvântul. Anul trecut, a fost un atac cu arme chimice pe care nu și l-a asumat nici regimul sirian, nici Rusia. Dar americanii au lansat o lovitură cu rachetă asupra unei instalații militare siriene și ne așteptăm la o chestie similară, a explicat Hari Bucur-Marcu. Expertul crede că va fi o lovitură a SUA punctuală și fără escaladare asupra unei instalații militare siriene.  „E puțin probabl să se ajungă să fie nevoie să se activeze forțele franceze sau britanice din zonă”, spune Hari Bucur-Marcu. „Avem această parte de retorică de Twitter pe care o practică Trump și care creează confuzie. La un moment dat, va trebui să se pună capăt acestui război prin intervenție internațională, nu neapărat militară”, a subliniat expertul în securitate. El crede că Rusia nu mai are niciun motiv strategic să nu vină la masa dialogului și să continue să aibă o retorică beligerantă total surdă la orice propunere de rezolvare pașnică a problemei, pentru că au trecut alegerile, Vladimir Putin are mandatul asigurat și ar fi cazul „să se mai liniștească cu această poziție total inadecvată de putere care nu da socoteală la nimeni în zonă”, spune Hari Bucur-Marcu.

„Cei de la Pentagon și Casa Albă fac tot felul de calcule de proporționalitate, să fie o țintă și o relevanță proporțională. N-o să lovească cartierul general al președintelui Assad sau o instalație care  ar putea duce la schimbarea cu totul a cursului războiului civil, dar vor lovi încât să fie foarte clar că simpla ascundere după perdeaua asta strategică rusească nu îi scutește pe sirieni de răspunderea pentru atrocitățile pe care le fac împotriva propriului popor”, a arătat Hari Bucur-Marcu într-o intervenție la Jurnalul de seară de la Digi24.

Ar putea aceste atrocități să fie oprite? Puțin probabil, spune expertul. „Pentru asta ar trebui ca comunitatea internațională să meargă la război împotriva regimului sirian. Altă variantă nu există. Rusia se opune cu puterea veto-ului din Consiliul de Securitate și cu puterea nucleară pe care o are în spate, singura care îi dă glas. Cealaltă variantă va fi cea a timpului, așa cum am văzut și cu alte regimuri, până la urmă vor ajunge să plătească pentru ceea ce fac. Chiar și cu această blocadă de a putea să intre inspectori sau investigatori independenți și să vadă ce s-a întâmplat acolo, se strâng probe de toate felurile și documente și mărturii, în așa fel încât atunci când va fi posibil, acest guvern va fi tras la răspundere internațională”, este încredințat Hari Bucur-Marcu. Urmăriți-i intervenția integrală la Digi24 în materialul video de mai sus.

Citiți și:  Atac iminent în Siria. Ce opțiuni are Occidentul

Crizele dintre Occident și Rusia de la sfârșitul Războiului Rece

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri