„Văduva Neagră” din Japonia va fi, până la urmă, executată. Femeia criminal în serie și-a ucis partenerii de viață pentru banii lor

Data publicării:
Chisako Kakehi
Chisako Kakehi, în timpul procesului FOTO: Profimedia Images

Curtea Supremă de Justiție din Japonia a confirmat condamnarea la moarte pentru o femeie de 74 de ani, criminal în serie, cunoscută sub numele de „Văduva Neagră”, pentru uciderea a trei bărbați, între care și soțului ei, și tentativă de ucidere a unui al patrulea.

Chisako Kakehi ar fi încasat sume mari din asigurări și moșteniri după ce și-a otrăvit victimele cu cianură, potrivit presei japoneze citată de CNN.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Kakehi a fost condamnată la moarte în 2017 pentru crimele care au avut loc între 2007 și 2013 în Kyoto, Osaka și Hyogo.

Avocații lui Kakehi au făcut apel la sentința cu moartea, susținând că aceasta suferea de demență și nu trebuia să fie judecată într-un proces penal. Cu toate acestea, Curtea Supremă a respins recursul și a pronunțat sentința finală.

„Ea a apelat la o agenție matrimonială pentru a face cunoștință cu victimele în vârstă și le-a otrăvit după ce a făcut în așa fel încât să aibă încredere în ea", a precizat judecătorul Yuriko Miyazaki.

Miyazaki a adăugat că „pedeapsa cu moartea este inevitabilă”, chiar dacă circumstanțele cazului sunt deosebite, fiind vorba de o persoană în vârstă.

Data execuției nu a fost anunțată.

Poliția a început o anchetă după ce soțul lui Kakehi a murit în 2013, la mai puțin de două luni după cei doi s-au căsătorit. În urma autopsiei s-a găsit cianură în stomac și sânge. Kakehi a fost arestată 11 luni mai târziu.

Înainte, femeia a fost logodită cu un alt bărbat, care a murit într-un accident de motocicletă. Însă și în corpul acestuia au fot descoperite urme de cianură.

Poliția spune că „mulți” dintre partenerii anteriori ai lui Kakehi - care aveau între 54 și 75 de ani - au murit în ultimele două decenii.

Kakehi era într-o relație cu victimele ei atunci când au fost otrăvite și a început procesul de moștenire a bunurilor imediat după moartea lor, a declarat judecătorul.

Chisako Kakehi nu este singura femeie criminal în serie din Japonia. Kanae Kijima a fost, de asemenea, condamnată la moarte după ce a ucis trei bărbați pe care i-a cunoscut online și a încercat să le însceneze sinuciderea.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Creștere explozivă a dosarelor de pensie ajunse la CCR. Formula de calcul ar putea fi schimbată. CASS, anulat!
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...