Venezuela cere anchetă ONU după atacurile americane din Caraibe: „Crime împotriva umanităţii”

Data publicării:
Tarek William Saab
Tarek William Saab, procurorul general al Venezuelei / Sursa foto: Profimedia Images

Procurorul general al Venezuelei, Tarek William Saab, a cerut, vineri, ONU să ancheteze atacurile americane anunţate de preşedintele Donald Trump, care au distrus trei nave în Caraibe.

Statele Unite, care au desfăşurat nave de război şi un submarin cu propulsie nucleară în Caraibe, oficial în cadrul unei operaţiuni antidrog, afirmă că au distrus de la începutul lunii trei ambarcaţiuni implicate în traficul de droguri, provocând moartea a zeci de persoane, potrivit lui Donald Trump.

„Utilizarea rachetelor şi a armelor nucleare pentru a ucide pescari fără apărare aflaţi pe o barcă mică constituie crime împotriva umanităţii care trebuie investigate de ONU”, a afirmat procurorul general într-un comunicat trimis agenţiei AFP.

Saab „a condamnat ferm acţiunile Statelor Unite împotriva naţiunii venezuelene, solicitând Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) să deschidă o anchetă aprofundată asupra acestor fapte”, precizează documentul.

Preşedintele american a publicat vineri pe platforma sa Truth Social un nou videoclip în care prezenta ceea ce el a descris ca fiind un atac american care, potrivit lui, a ucis trei „narcoterorişti” aflaţi pe o barcă care transporta droguri către Statele Unite. El menţionase deja în ultimele zile mai multe atacuri similare.

Ministrul apărării venezuelean, Vladimir Padrino Lopez, a declarat în aceeaşi zi că desfăşurarea militară americană în Caraibe şi aceste atacuri constituie „un război nedeclarat”. Ca răspuns, miercuri, Caracas a lansat trei zile de exerciţii militare pe insula caraibiană La Orchila, la aproximativ 65 de kilometri de continent. Este vorba de cea mai vizibilă desfăşurare militară ordonată de Nicolas Maduro în acest context.

SUA îl acuză pe Maduro de legături cu traficul de droguri

Washingtonul îl acuză pe Nicolas Maduro de legături cu traficul de droguri şi a oferit o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru orice informaţie care ar duce la capturarea sa.

Maduro, care a anunţat joi că doreşte să trimită militari în cartierele populare pentru a-i instrui pe venezueleni în manipularea armelor, a denunţat „un plan imperialist care vizează o schimbare de regim” pentru a „fura petrolul” ţării, „care reprezintă cea mai mare rezervă din lume, şi gazul, care este a patra din lume”.

„Venezuela (...) face apel la Consiliul de Securitate al ONU să ceară încetarea imediată a acţiunilor militare ale Statelor Unite în Marea Caraibelor”, a declarat pe Telegram ministrul venezuelan de externe, Yvan Gil.

„Ofiţerii americani înşişi asigură că aceste acţiuni au dus la asasinarea extrajudiciară a civililor, cu intenţia de a semăna teroarea printre pescarii şi poporul nostru”, a afirmat el, apelând la respectarea „suveranităţii politice şi teritoriale a Venezuelei şi a întregii regiuni caraibiene”.

Oponentul Henrique Capriles, de două ori candidat la alegerile prezidenţiale din Venezuela, a declarat, vineri, jurnaliştilor că nu susţine o eventuală intervenţie militară americană.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins, despre Taylor Swift: „Merită să fie cea mai mare vedetă din lume”. Ce piesă l-a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Primii kilometri de autostradă din 2026: azi se deschide circulației un nou lot din Autostrada A3
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Vin Diesel a plâns când a citit scenariul ultimului film din seria Fast & Furious: "Cel mai bun". Când apare...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...