VIDEO. Aniversarea unui rege de Cartea Recordurilor

Data publicării:
aniversare rege thailanda - crop Getty

Zeci de mii de thailandezi au participat la o ceremonie în onoarea suveranului, în cinstea căruia au aprins lumânări speciale şi au organizat un spectacol magnific de artificii.

Din păcate, sărbătoritul nu a participat la serbări. Are probleme de sănătate specifice vârstei: 88 de ani. Ultima dată a fost văzut în public la 1 septembrie.

©FOTO: Gulliver/GettyImages

Regele conduce Thailanda de peste 69 de ani şi este considerat aproape o zeitate. Este foarte iubit de supuşi, aşa că legea care interzice ca el sau membrii familiei să fie criticaţi este aproape inutilă. A fost gândită doar pentru străini.  

Întrucât domnește de șapte decenii, regele Bhumibol este singurul monarh pe care l-au cunoscut majoritatea thailandezilor. Teama legată de o eventuală succesiune este un factor care poate agrava înverșunatele dispute politice din această țară. 

Ceremoniile din Thailanda intervin în condițiile în care poliția anchetează, totuși, un grup de persoane acuzate că au insultat familia regală. Cele zece persoane, printre care figurează oficiali cu rang înalt din poliție și armată, au fost puse sub acuzare pentru o serie de infracțiuni, inclusiv corupție și defăimare la adresa regelui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri