VIDEO. Momentul în care acoperișul unei clădiri din China se prăbușește peste turiști

Data publicării:
Untitled

Cel puțin nouă turiști au fost răniți, după ce acoperișul unui centru turistic din munții Huashan s-a prăbușit. Turiștii se aflau pe scările rulante ale clădirii în acel moment.

Momentul în care tavanul se prăbușește a fost surprins de camerele de supraveghere ale clădirii din orașul Huayin.

Pe imagini se vede cum turiștii privesc îngroziți în sus, înainte ca acoperișul să se desprindă și să cadă peste ei. Unii dintre turiști ridică mânile pentru a-și proteja capul, în timp ce alții sar peste balustradă pentru a scăpa.

Mai mulți oameni au rămas blocați sub moloz și au fost salvați de echipele de intervenție chemate la fața locului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Din fericire, niciun turist nu a suferit  răni grave, însă mai multe persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.

O anchetă a fost deschisă în acest caz de autoritățile chineze, iar centrul turistic va rămâne închis până la finalizarea investigațiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri