VIDEO. Orașul american în care aruncatul cu bulgări de zăpadă e ilegal. Ce s-a întâmplat după ce Poliția a încălcat legea

Data publicării:
hands in red gloves holding snowball
FOTO: Guliver/ Getty Images

Într-un orăşel din statul american Wisconsin aruncatul cu bulgări de zăpadă este ilegal, iar bulgării sunt încadraţi în aceeaşi categorie cu pietrele, scrie MEDIAFAX.

În oraşul Wausau din Wisconsin, USA, aruncatul cu bulgări de zăpada este ilegal potrivit unei legi din 1962 care încadrează bulgării de zăpadă în aceeaşi categorie cu pietrele şi alte obiecte care pot cauza rău. Persoanele care se încumetă la o joacă cu bulgări de zăpadă riscă să fie sancţionate de Poliţie, totuşi autorităţile se gândesc să schimbe această lege.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Iniţiativa autorităţilor de a decriminaliza aruncatul cu bulgări de zăpadă se datorează în mare parte criticilor primite la nivel naţional faţă de o lege care a fost foarte puţin folosită. În 15 ani doar două persoane au fost sancţionate pentru aruncatul cu bulgări de zăpadă.

Departamentul Poliţiei din Wasau a produs un video amuzant care îi înfăţişează pe Şeful Poliţiei şi pe Primarul oraşului participând la o bătaie cu bulgări de zăpadă, alături de mai mulţi poliţişti.

Imaginile îl arată pe Şeful Poliţiei care aruncă bulgări de zăpadă în Primarul oraşului, iar în mod ironic nimeni nu este sancţionat. Mesajul clipului este că atât timp cât aruncatul cu bulgări este o activitate distractivă, care nu face rău nimănui, legea nu va fi aplicată.

Consiliul oraşului Wausau se va reuni luna viitoare pentru a discuta despre posibila decriminalizare a aruncatului cu bulgări de zăpadă.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
monowi23
Orașul cu un singur locuitor
Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...