VIDEO. Orașul antic Petra, lovit de inundații. Mii de turiști au fost evacuați

Data publicării:
petra

Unsprezece oameni au murit în Iordania, din cauza unor inundaţii catastrofale provocate de ploi torenţiale. Viiturile au lovit şi oraşul antic Petra, situat într-o vale îngustă. 4.000 de turişti au fost evacuaţi de urgenţă de aici după ce nivelul apei a ajuns şi la patru metri.

Canalele colectoare, construite special pentru a prelua torentele, s-au umplut rapid şi s-au revărsat. Apele au intrat în casele oamenilor şi au blocat drumuri.

Circulaţia pe autostrada care face legătura între capitala Amman şi sudul ţării, care străbate deşertul, a fost complet blocată în ambele sensuri.

Meteorologii au avertizat că ploile vor continua şi în acest weekend.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri