VIDEO Papa Francisc şi-a început vizita în Cuba

Data publicării:
GettyImages-488657644

Vizita Papei Francisc în Cuba, la Havana, Holguin şi Santiago de Cuba este una de mare interes mediatic, mai ales internaţional. Nu mai puţin de 1.300 de ziarişti din întreaga lume suntem prezenţi în Cuba pentru a relata toate detaliile acestei vizite ce se doreşte a fi una istorică, nu atât din punct de vedere religios, pentru că a mai fost un Papă în Cuba - Papa Ioan Paul al II-lea -, cât mai ales din punct de vedere istoric politic. Asta pentru că Papa Francisc este acel Papă care a reuşit să pună la masa discuţiilor şi negocierilor doi inamici de-o viaţă, SUA şi Cuba.

Pentru cubanezii de rând, mulţi dintre ei credincioşi catolici, vizita Papei Francisc e întâmpinată cu bucurie şi cu speranţă. Portrete ale Suveranului Pontif au împânzit deja Havana.

Sper că totul o să fie bine, că o să fie o reconciliere, că guvernul cubanez o să înţeleagă în sfârşit că a venit timpul să înceteze cu ura, cu represiunea şi să-şi asculte conştiinţa. Vrem pace, dragoste. Asta e tot ce vrea poporul cubanez”, a spus un cubanez.

Sunt foarte emoţionată. Cred că vizita ne va ajuta pe noi, tinerii, să avem un viitor mai bun şi să ne dezvoltăm ca oameni şi ca creştini”, a spus şi o tânără cubaneză.

În semn de bunăvoinţă, oficialii de la Havana au eliberat peste 3.500 de prizonieri înainte de vizita papală. Partidul Comunist a declarat Cuba drept stat ateu, însă Biserica Catolică are un grad ridicat de autonomie, mai ales în ultimii ani de dezgheţ, după retragerea lui Fidel Castro.

(Imagini de pe Aeroportul Fiumicino din Roma, de unde Papa Francisc a plecat către Cuba)

Presa speculează dacă Suveranul Pontif, de origine argentiniană, se va întâlni la Havana şi cu Fidel Castro, fostul lider al Cubei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri