FOTO. Două prime-doamne mai puțin văzute în public, acum în luminile rampei

Data actualizării: Data publicării:
momentul neveste

După două zile de speculaţii, China a confirmat: liderul nord-coreean Kim Jong-un a făcut o vizită oficială în Beijing, unde s-a întâlnit cu preşedintele Xi Jinping. Anunţul a fost făcut abia după ce trenul blindat care-l transporta pe dictator a părăsit capitala Chinei. A fost o vizită de două zile, prima pe care Kim Jong-un a făcut-o în străinătate de la venirea sa la putere acum şapte ani.  Pe de altă parte, a fost o ocazie - rară - în care primele-doamne ale Coreei de Nord, respectiv Chinei, au ieșit în luminile rampei, iar acest fapt nu a trecut neobservat.

Soțiile celor doi lideri – Peng Liyuan, prima-doamnă a Chinei, și Ri Sol-ju, prima-doamnă de la Phenian - au fost fotografiate de mai multe ori în cursul vizitei liderului nord-coreean la Beijing. Primele-doamne au purtat diferite ținute, care au fost îndelung comentate și comparate în social media.

Mult mai tânără, îmbrăcată foarte șic, occidental, soția lui Kim Jong-un, Ri Sol-ju, a atras mai mult privirile, cu atât mai mult cu cât nici în Coreea de Nord nu prea a fost văzută în public decât de foarte puține ori.

Ea a avut parte de multe comentarii favorabile în online, însă, la scurt timp, acestea au fost șterse din rețelele de socializare din China, susține Sky News.

Prima-doamnă a Coreei de Nord, o „prezență puternică”, a fost mai drăguță și mai bine îmbrăcată decât doamna Peng, a spus un utilizator pe Weibo. Alții au comparat-o cu vedete din Coreea de Sud. „E la fel de drăguță ca Song Hye Kyo”, o actriță foarte populară în China. „Ri Sol-ju este cu adevărat frumoasă și o prezență agreabilă”, spune un alt utilizator al rețelei. „Pot să spun că e un mesager diplomatic mai bun decât sora lui Kim”, opinează un altul.

La scurt timp, căutarea cu „Ri Sol-ju” era blocată pe Weibo, echivalentul chinez al Twitter-ului. De asemenea, au fost șterse și toate comentariile care apăreau la știrile online.

momentul neveste
captură TV

La ceremonia oficială de primire de la Beijing, Ri Sol-ju a purtat o rochie bej cu lungimea imediat după genunchi, peste care a îmbrăcat un bolero din aceeași culoare, cu guler croit înalt și pantofi de lac de culoare neutră, cu toc și vârf ascuțit. Rochia omoloagei sale din China a fost cam la fel mai lungă, albă cu desene mari negre, fals petrecută peste talie, la care a asortat tot pantofi cu toc, de culoare neagră și cu vârf ascuțit.

kim xi si sotiile
captură TV

La vizita făcută la Academia Chineză de Științe, prima-doamnă a Coreei de Nord a purtat o rochie verde deschis cu o jachetă albă lungă, iar la dineul de stat de la Casa de Oaspeți a venit îmbrăcată cu un deux-pieces de culoarea untului, cambrat pe talie și apoi evazat, cu mâneci până la cot terminate cu un volan. Peng Liyuan a avut o rochie bleu cu floricele mici negre, la care a asortat un șal, păstrând ceva din aerul costumului tradițional chinez.

riu_sky
Foto: Sky News
kim xi doamne dineu - sky news
Foto: Sky News

Chinezii au căzut imediat în admirația primei-doamne de la Phenian și au ajuns la concluzia că e mai bine îmbrăcată și e mai drăguță decât Peng Liyuan, soția președintelui lor. Ce le unește pe cele două e dragostea pentru muzică – ambele au fost cântărețe.

Ce se știe despre Ri Sol-ju, soția liderului nord-coreean

Ri Sol-ju se îmbracă după moda occidentală, este dinamică, e modernă, elegantă. Dar în momentele în care poporul trebuie solidarizat în fața amenințării americane, în momentele cele mai tragice sau solemne, ea apare în costumul tradițional coreean.

kim si riu sotia
captură TV

Liderul Coreei de Nord s-ar fi căsătorit cu Ri Sol-ju în 2009. Căsătoria ar fi fost grăbită de tatăl lui Kim Jong-un, Kim Jong-il, după ce acesta din urmă a suferit un atac cerebral. Înainte de asta, timp de șase luni, ea ar fi urmat o pregătire specială pentru a învăța ce înseamnă să fii soția liderului suprem.

În orice caz, în 2012 a fost văzută în public la un concert alături de Kim Jong-un. Potrivit serviciilor de spionaj sud-coreene, tatăl soției lui Kim Jong-un este profesor universitar, iar mama sa medic. În 2005, tânăra Ri Sol-ju a mers în Coreea de Sud pentru a încuraja echipele nord-coreene la campionatul de atletism din Asia și atunci a fost remarcată prima dată public.
Se crede că, de fapt, Ri Sol-ju nu este numele ei adevărat. Nici vârsta nu i se știe, dar se estimează că ar avea în jur de 30 de ani și se spune că are trei copii cu Kim Jong-un.

Citiți și: Fiul lui Kim Jong-un, crescut în secret ca să-i fie succesor

xi jinping si sotia
captură TV

În ceea ce o privește pe prima-doamnă a Chinei, Peng Liyuan, acum în vârstă de 55 de ani, ea este a doua soție a președintelui chinez. Prima soție, Ke Lingling, era fiica ambasadorului Chinei la Londra. S-au căsătorit la începutul anilor 80, dar au divorțat după câțiva ani, iar Ke s-a mutat în Anglia. Gurile rele spun că cei se certau aproape în fiecare zi.

Xi Jinping se căsătorește a doua oară în 1987, cu cântăreața Peng Liyuan, pe atunci mult mai celebră decât el.  Ea a devenit faimoasă după ce an de an apărea în programul de revelion de la televiziunea de stat. A câștigat, de asemenea, multe concursuri naționale și a interpretat cântece devenite coloane sonore ale unor seriale celebre în China.

Cuplul are o fiică, Xi Mingze, născută în 1992, care a studiat la Harvard, dar care este ținută departe de ochii presei.

Se mai spune că președintele Chinei și prima-doamnă au trăit mult timp departe unul de celălalt, din cauza vieților lor profesionale diferite. Cu toate acestea, Peng a avut un rol de primă-doamnă mult mai vizibil decât predecesoarele ei. În 2014, a fost primită la Casa Albă de Michel Obama.

Din 2012 până în 2017, Peng a fost președinta Academiei de Arte a Armatei. Intrată în rândurile civile ale armatei încă din tinerețe, se spune că Peng Liyuan le-ar fi cântat trupelor chineze atunci când au intervenit în reprimarea manifestației din Piața Tiananmen, în 1989.

În orice caz, în 2014, figura pe locul 57 în topul Forbes al celor mai puternice femei din lume.

Citiți și: VIDEO. Povestea trenului misterios al lui Kim Jong-un. Vagoanele ultra-blindate ascund un lux de împărat babilonian

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri