Vladimir Putin: Nu sunt femeie, nu am zile proaste

Data actualizării: Data publicării:
Russian President Vladimir Putin Visits China
Foto: Guliver / Getty Images

Vladimir Putin este întotdeanuna în forma sa cea mai bună, a declarat președintele rus, atribuindu-și această stabilitate pentru că este bărbat, într-un interviu pentru un documentar al lui Oliver Stone, potrivit cnbc.com.

Russian President Vladimir Putin Visits China
Foto: Guliver / Getty Images

„Nu sunt femeie, așa că nu am zile proaste”, a declarat Vladimir Putin, în timp ce se plimba pe holurile Kremlinului.

„Nu încerc să insult pe nimeni. Aceasta este natura lucrurilor. Sunt anumite cicluri naturale”, a adăugat liderul de la Moscova.

În același interviu, descris de Bloomberg ca fiind undeva la granița între prietenos și lingușitor, Putin îi amintește lui Oliver Stone că este maestru la judo și într-o stare fizică foarte bună.

De-a lungul timpului, președintele rus și-a manifestat interesul pentru sporturi, el fiind văzut jucând hochei pe gheață sau făcând exerciții fizice. Putin a declarat în interviu că ridică greutăți, după care înoată, zilnic.

Acest tip de laudă nu este neobișnuită pentru Vladimir Putin, în vârstă de 64 de ani, care nu se supără dacă este pozat fără tricou în timp ce înoată în aer liber, sau în timp ce practică alte sporturi și care recent a declarat că prostituatele ruse „sunt cele mai bune din lume”.

Liderul de la Kremlin și-a exprimat în interviu, de asemenea, admirația față de Donald Trump, spunând că, spre deosebire de Barak Obama, Trump „este un lider”.

Sexismul rămâne o problemă persistentă în Rusia, potrivit Rusia Beyond the Headline, iar „discriminarea femeilor este des întâlnită”.

Jurnalista Svetlana Feoktistova a explicat: „Bărbații insultă, hărțuiesc sexual și fac glume nesărate crezând că e normal și dacă o femeie se simte ofensată, ei consideră că nu are simțul umorului”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri