Vladimir Putin: Rusia va colabora cu SUA. Cele două ţări au interese comune

Data publicării:
putin si obama - 6005103-AFP Mediafax Foto-YURI KADOBNOV 1

FOTO: MediafaxFoto

„Vom colabora cu orice şef de stat american ales de poporul american. Cooperarea noastră nu este cu o persoană anume, ci cu o naţiune, un jucător mare şi puternic pe plan internaţional”, a declarat preşedintele rus într-un interviu acordat sâmbătă postului de televiziune Rossiia 1, informează Mediafax. 

Printre interesele comune pe care le împărtăşesc Rusia şi Statele Unite se numără neproliferarea armelor de distrugere în masă, lupta împotriva crimei organizate şi a terorismului, combaterea sărăciei şi alte probleme presante, potrivit preşedintelui rus.

„Avem o agendă comună”, a declarat el.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a refuzat să comenteze dacă Rusia va recunoaşte autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk. Rebelii şi-au declarat independenţa faţă de Ucraina dar nu sunt recunoscuţi de comunitatea internaţională.

„Nu voi vorbi despre acest lucru acum. Indiferent ce spun, s-ar putea dovedi contraproductiv. Ne vom ghida după realităţile din teren”, a declarat preşedintele rus.

Vladimir Putin a făcut aceste declaraţii sâmbătă, în cadrul emisiunii lui Serghei Brilev, la doar o zi după sesiunea anuală de întrebări şi răspunsuri cu publicul rus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri