Vucic, prima reacție după acuzația că Serbia „înjunghie Rusia pe la spate”: Verificăm exporturile de arme

Data actualizării: Data publicării:
Serbia Aleksandar Vucic Edward Ferguson
Foto: Aleksandar Vucic, președintele Serbiei / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a promis că nu va permite ca exporturile de echipamente militare sârbe, cum ar fi muniţii şi obuze, să ajungă în Ucraina, în urma unor plângeri ale Rusiei care acuză Belgradul că „înjunghie pe la spate” Moscova, a informat vineri presa de la Belgrad.

„Am format aici un grup de lucru, împreună cu partenerii noştri ruşi, pentru a stabili faptele”, a declarat Vucic joi seara în pentru televiziunea publică sârbă RTS.

Preşedintele sârb a dat asigurări că va emite un ordin pentru a se împiedica realizarea de contracte de export de muniţie dacă există suspiciuni de abuzuri în privinţa „utilizatorului final”, iar transporturile ajung în Ucraina. Vucic s-a referit astfel la declaraţiile recente ale Serviciului de Informaţii Externe (SVR) al Rusiei, care a acuzat joi Serbia că furnizează în continuare muniţie Ucrainei „în pofida neutralităţii sale declarate oficial”.

Potrivit serviciilor de informaţii ruse, cel puţin şapte companii sârbe din domeniul apărării au expediat sute de mii de obuze şi milioane de muniţii pentru arme de calibru mic în Ucraina folosind certificate false de utilizator final. SVR a descris acest comportament al presupusului său partener slav drept „înjunghierea Rusiei în spate”.

„Aceste transporturi cu greu pot fi justificate din 'motive umanitare'. Singurul lor scop aparent este de a ucide şi mutila soldaţi şi civili ruşi”, a acuzat SVR.

Ce i-a spus Vucic lui Putin la Moscova

Liderul sârb afirmase anterior că ţara sa nu exportă muniţie în Ucraina sau în alte ţări care trimit astfel de materiale în ţara invadată de Rusia, deşi a recunoscut că nu poate garanta că anumite ţări nu le vor transfera în secret Kievului.

Vucic a mai declarat că a discutat această problemă în timpul vizitei sale la Moscova, în a doua săptămână a lunii mai, când s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin. Pe de altă parte, el a subliniat că fabricile de arme sârbe „trebuie să trăiască şi să funcţioneze”.

„Dacă nu putem exporta în Statele Unite, nici în ţările UE, nici în Turcia, nici în ţările arabe şi cu atât mai puţin în Africa, unde putem exporta arme? În plus, am încetat să mai exportăm arme, e vorba doar de muniţii”, a conchis Vucic.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț