Zbigniew Brzezinski recomandă prepoziţionarea de trupe în ţările baltice

Data publicării:
Zbigniew Brzezinski - Guliver GettyImages
Foto: Gulliver/GettyImages

(Foto © Guliver/GettyImages)

În opinia influentului fost consilier la Casa Albă, în vârstă de 86 de ani, care s-a exprimat în faţa Comisiei Forţelor Armate din Senatul american, „coşmarul este ca, într-o zi, (Vladimir Putin) să ocupe Riga (Letonia) şi Tallinn (Estonia), ceea ce nu i-ar lua decât o zi”.

„Vom spune că este groaznic, că este şocant, dar cu siguranţă nu vom putea face nimic fără a risca provocarea unui potenţial război nuclear", a spus el, potrivit Mediafax.

Trebuie imaginată „o disuasiune”, partea rusă trebuie obligată să înţeleagă că va exista o reacţie din partea NATO.

„Recomand prepoziţionarea de forţe” în ţările baltice, dar într-o manieră care să nu provoace Rusia, a subliniat el.

„Câţiva militari americani în Estonia nu vor reprezenta o ameninţare de invazie pentru Rusia. Putin va şti aceasta, dar el va mai şti că, dacă va invada Estonia, va întâlni forţe americane în calea sa şi chiar câţiva germani, câţiva francezi, câţiva britanici”, a continuat el.

În plus, Zbigniew Brzezinski le recomandă ţărilor occidentale să furnizeze arme defensive Ucrainei, asigurând totodată Rusia că nu intenţionează să integreze Ucraina în NATO.

Zbigniew Brzezinski este fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter şi intervine adesea în dezbaterea publică americană pentru a-şi exprima opiniile referitoare la politica externă a Statelor Unite.

Citiți și:
Barack Obama, discurs despre starea naţiunii: „Întoarcem pagina. Întrebarea nu este dacă America conduce lumea, ci cum o face”
Reacţia Moscovei la discursul lui Barack Obama. Serghei Lavrov: Rusia nu doreşte un nou Război Rece

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri