Zece ani de la marea criză financiară. Când ar putea lovi următoarea
Peste 2 zile, pe 15 septembrie se împlinesc 10 ani de la căderea Lehman Brothers, un eveniment care a zguduit o lume şi a rescris politicile monetare ale lumii. Dar a rescris şi politicile administrative ale guvernelor. Şi i-a adus pe unii la putere care poate nici n-ar fi crezut că vor ajunge acolo. Criza din 2008 a explodat în Statele Unite şi multă lume îşi aduce aminte de bula imobiliară. Peste Ocean, imediat după izbucnirea crizei au urmat modificări de legislaţie în acest sector. Astăzi, după 10 ani de la căderea Lehman Brothers ştim măsurile de pompier luate, dar nu ştim încă efectele lor. Dacă nu cumva, la un moment dat acestea, ne vor exploda în faţă.
În urma intervenţiei băncilor centrale a fost stopată o spirală periculoasă, a fost scurtată perioada de recesiune şi s-a reuşit revenirea. Însă a fost o revenire într-un anormal.
Sunt economişti care remarcă, de fapt, că nimeni nu desface şampania. Pentru că lucrurile s-au aşezat pe un plan şi s-au reaşezat pe un altul. Au fost rescrise inclusiv politicile administrative.
Republicanii au preluat controlul în Congres şi la Casa Albă, iar America e condusă acum de un preşedinte ales exact pe fondul unui sentiment de divizare a societăţii. Şi acesta a tot crescut, mulţi încă mai cred că ţara a fost vândută imediat după criză pentru a se reuşi salvarea sistemului bancar.
Şi acei mulţi care cred acest lucru se gândesc la legislaţia gândită atunci, pe moment, pentru a evita colapsul întregului sistem bancar. Unul dintre senatorii republicani de la acea vreme spunea, imediat după ce a citit prevederile, că părerile lui sunt împărţite între „NU” şi „CLAR, NU”.
Iniţial, legea a fost respinsă, iar pieţele s-au prăbuşit. Abia la a doua încercare a trecut. Timp de un deceniu, ipoteza unei recesiuni prelungite şi cea a recuperării obţinute în urma unor astfel de planuri de salvare au coexistat în memoria colectivă.
Hank Paulson, fost şef al Trezoreriei SUA: Acum, când economia e puternică, acum e momentul pentru a repara aceste probleme. Și vorbesc despre unele probleme economice structurale serioase, pe care le-am identificat şi înainte de criză, care au cauzat criza şi care continuă să revină în atenţie: această diferenţă de venituri nu s-a modificat de foarte mult.
Eforturile să fi fost direcţionate greşit, pentru că în loc să te ocupi să repari, mai bine construieşti ceva ce greu poate fi dărâmat vreodată. Pentru că şi acum şi atunci, capitalismul de piaţă e pe gheaţă subţire. Există experţi care cred că pieţele sunt, prin definiţie, programate să aibă momente de cădere. Aşa funcţionează sistemul. Când cineva îşi asumă riscuri, altcineva îţi asumă un risc şi mai mare şi tot aşa. Iar când se prodfuce dereglmentarea, valurile sunt ţşi mai mari.
După criza subprime din Statele Unite, creditarea ipotecară a fost mai atent supravegheat. Dobânzile ipotecare sunt mai mari, tocmai pentru a descuraja excesul şi asumarea unor riscuri inutile.
În practică, riscurile de neplată a ipotecilor nu mai sunt atât de mari ca în anii de dinainte de criză, dar asta nu înseamnă că ele nu există.
Creditele acordate în condiţii riscante sunt asigurate de o agenţie care încurajează deţinerea unei proprietăţi. De aici încolo, vulnerabilităţi pot apărea oricând.
Rezerva Federală e, prin definiţie, un pompier de serviciu pentru sistemul bancar în vremuri de criză. Dar nu ar trebui să acţioneze doar după izbucnirea incendiului.
În ultimii 10 ani s-a reuşit stoparea hemoragiei. Dar când bandajul va fi dat la o parte, s-ar putea să fie surprize.
Privită din punct de vedere politic, problema cu planurile de salvare e că ele au fost croşetate doar pe termen scurt. Pentru a stopa răspândirea focului. Însă efectele secundare pot apărea în viitorul nu prea îndepărtat.
Iar viitorul nu prea îndepărtat înseamnă, în viziunea analiştilor de la JP Morgan, nici mai mult, nici mai puţin decât anul 2020. Strategii băncii au creionat un model pentru a putea estima momentul şi severitatea următoarei crize financiare. Iar investitorii ar trebuie să ştie că acel moment ar putea fi peste 2 ani.
Vestea bună este însă că şocul următoarei recesiuni ar putea fi resimţit mai uşor de faţă de recentele episoade. Căderea va fi mai lină.
Dar acum vin veştile proaste: reducerea lichiditatatii de pe pieţele monetare e un fel de invitat nepoftit, un intrus. Adică, după atâţia ani de bani ieftini, restrângerea de lichiditate va schimba regulile jocului, va redesena strategiile.
JP Morgan estimează că acţiunile de pe piaţa americană vor scădea cu 20 de procente, preţurile energiei vor urca cu 35%, iar cele ale metalelor de bază cu 29 la sută. De asemenea, datoriile guvernamentale din ţările emergente vor urca cu aproape 2,8%.
Chiar dacă procentul nu pare de speriat la prima vedere, acţiunile din economiile aflate în curs de dezvoltare vor scădea cu 48%, aşadar aproape la jumătate, iar monedele naţionale ale acestor state se vor deprecia cu aproape 15% .
Valoarea activelor din emergente a scăzut oricum pe parcursul acestui an, ceea ce înseamnă că o eventuală cădere nu va fi atât de dureroasă.
Nu se prăbuşesc de la înălţimi mari. Însă un deranj care va cuprinde și țările dezvoltate va însemna pentru economiile mai mici o boală lungă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
