Marea Britanie a oferit sfaturi Ucrainei privind modul în care ar trebui să negocieze cu SUA

Data publicării:
steaguri ucraina și sua
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Marea Britanie a sfătuit Ucraina cu privire la modul de negociere cu Statele Unite înainte de întâlnirea dintre delegaţiile ucraineană şi americană prevăzută în această săptămână în Arabia Saudită. În acest scop, Jonathan Powell, consilierul pentru securitate naţională al premierului britanic Keir Starmer, a vizitat Ucraina în weekend, a scris cotidianul The Times, preluat de presa ucraineană.

Publicaţia de la Londra scrie că britanicii vor să evite repetarea disputei catastrofale cu Donald Trump din Biroul Oval care a avut loc la sfârşitul lunii trecute.

Potrivit ziarului, Keir Starmer a încearcat, de asemenea, să îl convingă pe Trump să reia schimbul de informaţii cu Ucraina după suspendarea bruscă a acestui proces săptămâna trecută. Marea Britanie speră că Trump poate fi convins să revină asupra deciziei sale privind schimbul de informaţii, care este considerată o cerere mai urgentă şi mai fezabilă decât reluarea ajutorului militar american.

Într-adevăr, duminică, Trump a declarat că administraţia sa „aproape” a pus capăt pauzei privind schimbul de informaţii.

În weekend, premierul Starmer a discutat cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu secretarul general al NATO Mark Rutte despre necesitatea reluării schimbului de informaţii cu Kievul. Consilierul lui Starmer, Jonathan Powell, a insistat, de asemenea, asupra acestui lucru într-o conversaţie cu Mike Walz, consilierul pentru securitate naţională al lui Trump.

Discuţiile din Arabia Saudită au loc după ce duminică, într-un interviu, Trump a declarat că Ucraina s-ar putea să nu „supravieţuiască” chiar şi cu sprijinul SUA. Reuters a relatat că oficialii americani intenţionează să folosească întâlnirea din Arabia Saudită pentru a afla dacă Ucraina este pregătită să facă concesii „concrete” Rusiei pentru a pune capăt războiului.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Ilona Brezoianu a postat un meaj dur pentru Ian dupǎ ce a urinat pe scenă. „Ești caracter 0 barat”