Cum justifică Keir Starmer mărirea bugetului pentru apărare al Marii Britanii

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0968700366
Keir Starmer adresându-se Parlamentului britanic. Foto: Profimedia

Cheltuielile britanice pentru apărare vor ajunge la 2,5% din produsul intern brut (PIB) până în 2027, a declarat marţi premierul Keir Starmer, aceasta fiind cea mai mare creştere pe termen lung a bugetului de apărare al ţării de la sfârşitul Războiului Rece. Anunţul intervine înainte de vizita pe care Keir Starmer se pregăteşte să o facă, joi, la Washington, în condiţiile în care Donald Trump a cerut creşterea cheltuielilor militare în ţările NATO la 5 la sută din PIB.

„Începând de astăzi, acest guvern va proceda la cea mai mare creştere susţinută a cheltuielilor pentru apărare de la sfârşitul Războiului Rece”, a anunţat Keir Starmer în parlament. „Ne vom menţine angajamentul de a cheltui 2,5% din PIB pentru apărare, dar îl vom devansa pentru a atinge acest nivel în 2027”, a adăugat el. Combinate cu cheltuielile pentru serviciile de informaţii, se va ajunge la 2,6% din PIB în 2027, a precizat Starmer, citat de Reuters, potrivit News.ro.

De asemenea, Marea Britanie îşi propune să cheltuiască 3% din PIB pentru apărare în următoarea legislatură, care începe în 2029. Marea Britanie a cheltuit ultima dată 3% din PIB pentru apărare în 1993/1994.

Londra își reduce ajutorul internațional

Cum cheltuielile publice sunt deja în dificultate în Marea Britanie, Starmer a declarat că majorarea va fi plătită integral printr-o reducere cu 40% a ajutorului internaţional, un anunţ pe care a spus că nu este fericit să îl facă, dar care este necesar pentru a oferi Ucrainei şi Europei sprijin într-o „nouă eră”. Vor trebui făcute alegeri dificile în interesul securităţii ţării, a declarat Keir Starmer, care propune reducerea bugetului de ajutor internaţional pentru dezvoltare de la 0,5% din PIB la 0,3% în 2027, pentru a finanţa creşterea cheltuielilor pentru apărare.

Marea Britanie şi-a redus ultima dată bugetul de ajutor în noiembrie 2020, în timpul crizei economice rezultate în urma pandemiei de COVID, reducând nivelul la 0,5% din PIB de la 0,7% anterior, o mişcare criticată de unele grupuri de dezvoltare pentru că ar diminua influenţa globală a regatului.

Un semnal pentru Trump

Anunţul lui Starmer este un semnal pentru preşedintele american Donald Trump că Marea Britanie poate ajuta la consolidarea securităţii Europei, în timp ce SUA poartă discuţii de pace cu Rusia cu privire la războiul din Ucraina.

De când Trump a abandonat aparent abordarea mai prietenoasă a Statelor Unite faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, şocând o mare parte a Europei, Starmer şi alţi lideri europeni şi-au intensificat eforturile diplomatice pentru a arăta un front unit pentru a sprijini Kievul.

„Trebuie să mergem şi mai departe. Am susţinut de mult timp că toţi aliaţii europeni trebuie să crească şi să facă mai mult pentru propria noastră apărare”, a spus Starmer, adăugând că Marea Britanie va stabili un obiectiv de cheltuieli de 3% din produsul intern brut în următorul parlament, care se va întruni după alegerile naţionale din 2029. Creşterea ar face ca Marea Britanie să cheltuiască 13,4 miliarde de lire sterline (17 miliarde de dolari) în plus pentru apărare în fiecare an începând cu 2027.

Ministerul britanic al apărării a declarat că s-au cheltuit 53,9 miliarde de lire sterline în anul financiar 2023/24.

Declaraţia lui Starmer este o manevră clară de deschidere înainte de întâlnirea cu Trump la Washington de la sfârşitul acestei săptămâni, semnalând că Marea Britanie va încerca să determine şi alte ţări europene în oferirea unui sprijin mai mare alianţei militare conduse de SUA - o cerere pe care Trump a făcut-o în mod repetat, sugerând că membrii ar trebui să cheltuiască 5% din PIB.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a solicitat, de asemenea, statelor membre să majoreze cheltuielile pentru apărare dincolo de obiectivul lor comun de 2% din producţia naţională, stabilit în urmă cu un deceniu.

Fredrich Merz, probabil următorul cancelar al Germaniei, s-a angajat să majoreze semnificativ cheltuielile pentru apărare, dar trebuie să facă faţă posibilităţii ca partidele de extremă dreaptă şi de stânga să îi blocheze planurile.

Ce speră Starmer să obțină de la Trump

Starmer se duce la Washington, în speranţa de a-l asigura pe Trump că Europa va oferi sprijin şi garanţii de securitate Kievului dacă negocierile de pace cu Rusia vor avea succes. Liderul britanic a declarat că este deschis ca trupele britanice să ofere garanţii de securitate Ucrainei, dar numai alături de alte naţiuni europene.

Starmer doreşte, de asemenea, o formă de sprijin american pentru orice garanţie de securitate din partea Europei, care, spune el, „va fi vitală pentru a descuraja Rusia să lanseze o nouă invazie în doar câţiva ani”.

Premierul britanic va fi al doilea lider european care se întâlneşte cu Trump la Washington de când preşedintele american i-a uimit pe aliaţii săi cu noua sa abordare a războiului de trei ani din Ucraina.

Luni, preşedintele francez Emmanuel Macron a avut o întâlnire plină de bună dispoziţie cu Trump, dar lipsită de rezultate concrete. Cei doi au convenit asupra desfăşurării de forţe europene de menţinere a păcii, deşi liderul francez nu a primit un semn ferm că SUA vor juca vreun rol. Subliniind diferenţa de abordare dintre SUA şi Europa, Macron a corectat, de asemenea, afirmaţia lui Trump potrivit căreia ţările europene au livrat tot ajutorul lor Ucrainei sub formă de împrumuturi, precizând că ţările au dat „bani reali, ca să fie clar”.

Starmer speră că, oferindu-se să crească cheltuielile pentru apărare, ar putea obţine mai uşor promisiunea că Washingtonul va oferi un sprijin ţărilor europene, conchide Reuters.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...