Marea Britanie se pregătește să reintre în Erasmus, după cinci ani de la Brexit

Data publicării:
studenti londra marea britanie
Foto: Profimedia Images

Marea Britanie se pregăteşte să reintre în programul european de schimburi universitare Erasmus, din care a ieşit în urmă cu aproape cinci ani, în urma Brexitului, relatează AFP citând presa britanică. 

Londra ar putea anunţa revenirea în Erasmus miercuri, în cadrul unei revizuiri („reset”) a relaţiilor cu Uniunea Europeană, menţionată în mod regulat de premierul laburist Keir Starmer, pentru a elimina resentimentele legate de Brexit, conform News.ro. 

Un acord încheiat cu Bruxelles-ul pe tema Erasmus ar deschide calea participării studenţilor britanici la program începând cu ianuarie 2027, potrivit presei britanice. 

Regatul Unit a părăsit Erasmus, la care participa din 1987, când a ieşit din UE, la începutul anului 2021. Această decizie a stârnit consternare în rândul studenţilor şi al cadrelor didactice din învăţământul superior din Regatul Unit. 

Un purtător de cuvânt s-a limitat să spună că guvernul britanic „nu doreşte să comenteze discuţiile în curs”, dar vestea a fost rapid salutată de universităţile britanice şi de al treilea partid politic al ţării, Liberal-Democraţii (pro-europeni), care o consideră „un prim pas crucial” către o relaţie mai strânsă cu UE. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
În ce zi din săptămâna aceasta intră pensia pe card? O mică schimbare. Anunț important de la Casa de Pensii
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani