Galerie Foto Marina SUA a lansat primul portavion care transportă avioanele invizibile F-35C. Grupul de luptă, trimis într-o direcție necunoscută

Data publicării:
Grupul de luptă al portavionului USS Carl Vinson
Grupul de luptă al portavionului USS Carl Vinson. Foto: Profimedia Images

Portavionul USS Carl Vinson a plecat din San Diego purtând primul escadron complet operațional F-35C Lightning II Joint Strike Fighter, precum și aeronave CMV-22B Osprey care pot ateriza vertical. Grupul de luptă al portavionului USS Carl Vinson a pornit într-o direcție care nu a fost dezvăluită de Marina americană, care a precizat într-un comunicat de presă că portavionul a fost trimis „în sprijinul operațiunilor globale de securitate maritimă”, potrivit siteul Stars and Stripes.

Portavionul este însoțit de peste șapte mii de soldați, nouă escadrile de avioane, un crucișător și șase distrugătoare. USS Carl Vision a trecut printr-o perioadă de 17 luni în care a fost adaptat pentru avioanele F-35C.

Carrier Air Wing 2, grupul de avioane Carl Vinson, este prima „aripă integrată” a Marinei SUA, pe acest portavion operând și vechile avioane de atac și bombardament de generația a patra F/A-18 Super Hornets.

Căpitanul Tommy Locke, comandantul aripii aeriene, a declarat că această combinație de avioane de luptă de generația a patra și a cincea este „letală”. 

F-35C a atins capacitatea operațională în februarie 2019, când comandantul Forțelor Aeriene Navale a anunțat că „F-35C este gata pentru operațiuni, gata pentru luptă și gata de câștig”, numind aeronava un „sistem de arme incredibil” care „îmbunătățește semnificativ capacitatea forțelor aeriene”.

Spre deosebire de variantele F-35A și F-35B, varianta C este concepută pentru operațiunile militare de pe portavion. Acesta versiune va înlocui avioanele F/A-18 Hornet ale U.S. Navy. Potrivit Marinei SUA, un avion F-35C costă aproape 100 de milioane de dolari.

Deși Marina SUA nu dezvăluie destinația portavionului, cel mai probabil acesta va fi trimis în zona Indo-Pacific, deoarece nu mai există niciun portavion în regiune, după ce USS Ronald Reagan a fost trimis în Orientul Mijlociu, iar USS Theodore Roosevelt a sosit luna trecută la Washington pentru o serie de îmbunătățiri astfel încât să fie operațional pentru avioanele F-35.

În luna iunie, USS Carl Vinson a participat pentru două săptămâni la antrenamente în apropierea Insulelor Hawaii.

Avionul F-35C, pe pista portavionului USS Carl Vinson. Foto: Profimedia Images
Avionul F-35C, pe pista portavionului USS Carl Vinson. Foto: Profimedia Images

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri