Mark Rutte: Statele NATO au promis sprijin militar de peste 20 de miliarde euro pentru Ucraina în primul trimestru

Data actualizării: Data publicării:
mark rutte face declaratii
Mark Rutte. Foto: Profimedia

Ţările aliate au promis deja în primele trei luni ale acestui an sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina şi vor susţine în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Reuniunea miniştrilor de externe ai statelor membre NATO, care are loc joi şi vineri la sediul Alianţei Nord-Atlantice, se va concentra pe consolidarea apărării comune în zona euro-atlantică, „fundaţia pe care s-a clădit NATO şi care rămâne prioritatea noastră numărul 1”, a precizat Mark Rutte, potrivit Agerpres.

„Sunt absolut convins că această alianţă este aici pentru a dura, cu Statele Unite. Angajamentul lor este absolut clar”, a afirmat Mark Rutte, care se va întâlni joi cu secretarul de stat american, Marco Rubio.

De asemenea, miniştrii de externe aliaţi vor discuta despre continuarea sprijinului pentru Ucraina şi adâncirea cooperării cu Uniunea Europeană în domeniul apărării.

Mai mulți bani pentru apărare

Referitor la Ucraina, înaltul responsabil NATO a menţionat că centrul de la Wiesbaden (Germania) va asigura în continuare coordonarea asistenţei militare pentru Kiev şi pregătirea soldaţilor ucraineni. În ultimele săptămâni au apărut îngrijorări legate de posibilitatea ca sprijinul american pentru Ucraina să fie redus masiv, în contextul demersurilor făcute de preşedintele american Donald Trump pentru încheierea unui acord de pace în Ucraina.

În cursul anului trecut, ţările NATO au furnizat un sprijin de aproximativ 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Administraţia americană, prin vocea preşedintelui Donald Trump, le-a cerut constant ţărilor europene din NATO să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare chiar până la 5% din produsul intern brut (PIB), ceea ce ar însemna mai mult decât dublul ţintei de 2% din PIB, stabilită la summitul NATO din Ţara Galilor desfăşurat în septembrie 2014.

Mark Rutte a reafirmat că ţările aliate vor trebui să-şi sporească bugetul alocat apărării „considerabil peste 3%”, menţionând că o decizie va fi probabil luată la summitul NATO de la Haga de la finalul lunii iunie.

„Nu vom uita niciodată dezastrul de la Bucea”

Mark Rutte a amintit de masacrul de la Bucea, comis de forţele ruse în urmă cu trei ani, şi a accentuat că dezastre ca acela arată că este extrem de important ca războiul ilegal dus de Rusia contra Ucrainei să se încheie.

„Nu vom uita niciodată dezastrul de la Bucea. La trei ani de la eliberarea localităţii, Rusia continuă războiul contra Ucrainei. Salut iniţiativele preşedintelui Trump şi susţin deplin eforturile SUA pentru a se pune capăt acestui război, ca şi eforturile Regatului Unit, Franţei şi ale altor ţări pentru a contribui la instaurarea unei păci durabile atunci când va veni vremea. Statele aliate continuă să sprijine Ucraina. Ameninţarea cu care ne confruntăm din partea Rusiei, care lucrează împreună cu China, Iran şi Coreea de Nord, vizează nu numai Ucraina, dar şi restul lumii”, a spus el.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a insistat că un acord care să consfinţească încheierea războiului din Ucraina va trebui să fie durabil şi să asigure că ceea ce a făcut Rusia nu se va repeta.

Mark Rutte s-a referit şi la Groenlanda, care „face parte din Regatul Danemarcei”. El a ţinut să precizeze că situaţia trebuie să fie abordată ţinând cont de nevoia de consolidare a securităţii întregii regiuni arctice, căreia îi sunt riverane şapte ţări din NATO - printre care SUA - şi unde Rusia are interese strategice evidente.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Distanţa minimă între clădiri. Cui dă dreptate legea dacă sunt prea apropiate
Digi FM
Și-au cumpărat casă la doar 19 ani și dezvăluie cum au reușit: "Suntem primii dintre prietenii noștri care au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În loc de bluză a avut doar un tatuaj aplicat direct pe pielea goală. Tyla a completat cu blugi cu talie...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Tichete sociale la pensie, pentru alimente și medicamente, cu ocazia Paștelui. În ce oraș se oferă beneficiul?
Digi FM
Mîndruță, după vizita lui Zelenski la București: „El este bărbatul curajos care n-ați putut voi niciodată să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Mickey Rourke explică de ce a adunat datorii de 60.000 $ la chirie: “Luni întregi au existat probleme grave...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică