Marocul somează din nou Spania să-i repatrieze „cât mai repede posibil” minorii migranţi care au intrat în Ceuta

Data publicării:
migranti ceuta profimedia
Cel puțin 141 de migranți și-au pierdut viața încercând să ajungă înot în exclava spaniolă Ceuta, potrivit asociațiilor marocane pentru drepturile omului. Foto: Profimedia

Marocul şi-a reiterat, miercuri, solicitarea adresată Spaniei pentru ca aceasta să-i returneze minorii neînsoţiţi care au pătruns în exclava spaniolă Ceuta odată cu valul de migranţi ilegali din 30-31 iulie „cât mai repede posibil”, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

Conform ultimelor date furnizate de guvernul de la Madrid, peste 80.000 de migranţi au pătruns ilegal pe 30 şi 31 iulie în exclava Ceuta, înotând către aceasta sau escaladând gardul de la frontieră, dintre care între timp majoritatea s-au reîntors în Maroc.

Dar cel puţin 1.400 de migranţi minori neînsoţiţi se află în continuare în Ceuta şi guvernul spaniol condus de premierul Pedro Sanchez intenţionează să-i redistribuie între diferite regiuni ale Spaniei, deşi Marocul cere să fie repatriaţi.

Spre deosebire de migranţii ilegali majori, a declarat un membru al guvernului de la Madrid, conform legislaţiei spaniole repatrierea celor minori este un proces complex, care necesită localizarea rudelor şi obţinerea consimţământului minorului, al familiei sale şi al autorităţilor din ţara de origine.

Ministrul marocan al justiţiei, Abdellatif Ouahbi, a subliniat că Marocul nu este dispus să abandoneze copiii, adolescenţii şi tinerii marocani ce se află în Spania, separaţi de familiile şi de ţara lor.

Spania „să-şi asume responsabilităţile”, cere Marocul

Într-un comunicat emis miercuri, Ministerul marocan de Interne a îndemnat Spania „să-şi asume responsabilităţile” şi a subliniat că ambele părţi trebuie „să-şi îndeplinească angajamentele, conform responsabilităţii comune”.

Totodată, Rabatul a cerut autorităţilor de la Madrid să depăşească „obstacolele administrative şi juridice” care împiedică revenirea minorilor la familiile lor „cât mai repede posibil”.

Textul face referire şi la apelurile de pe reţelele sociale de organizare a unei alte pătrunderi masive a migranţilor, pe 15 august, în Ceuta, dar şi în Mellila, cealaltă exclavă spaniolă de pe coasta marocană a Africii.

Reacţionând faţă de aceste apeluri, guvernul marocan a asigurat că „a adoptat toate măsurile necesare pentru a face faţă oricărei tentative de trecere ilegală şi pentru a intercepta pe oricine încearcă să participe, inclusiv pe aceia care lansează astfel de apeluri pe reţelele sociale”.

Anterior, Ambasada Spaniei în Maroc a publicat un mesaj în care atenţionează că intrarea ilegală în Ceuta sau Melilla nu implică dreptul de a rămâne în Spania sau de a merge mai departe în Europa, subliniind că „orice informaţie contrară este falsă”.

Potrivit declaraţiilor autorităţilor marocane şi ale premierului spaniol Pedro Sanchez, traficanţii ar fi orchestrat valul migrator din iulie în urma unei decizii a justiţiei spaniole care interzice expulzarea migranţilor veniţi pe mare, premierul spaniol susţinând însă că respectiva decizie nu ar trebui interpretată în acest sens.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu ultima pensie a unei persoane decedate. Cine poate încasa legal banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei