Măsuri dure în Grecia: Atena va fi închisă pe timpul nopții

Data actualizării: Data publicării:
Un funcționar dezinfectează piața Syntagma din Atena.
Foto: Getty Images

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat noi măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului, având în vedere creșterea numărului de cazuri din ultimele zile, relatează ekathimerini.com.

Atena va impune ora de stingere la 00:30, iar între această oră și ora 5 a.m. va fi interzisă circulația în capitala greacă și în alte regiuni în care nivelul de risc este crescut. De asemenea, folosirea măștilor va fi obligatorie în spațiile publice, deschise sau închise, a declarat Mitsotakis într-un discurs televizat.

Noile măsuri anunțate vor intra în vigoare de sâmbătă.

Autoritățile sanitare au anunțat 882 de noi cazuri de coronavirus, joi, și 15 decese din cauza Covid-19.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri