Melania Trump anunță un nou acord pentru repatrierea copiilor separați de familii în războiul din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
melania trump
Melania Trump. Foto: Profimedia Images

Rusia și Ucraina au convenit asupra revenirii în familiile lor a cinci copii, ruși și ucraineni, care au fost separați de cei dragi în urma războiului. Acordul a fost obținut în urma unor negocieri mediate de prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a anunțat joi Casa Albă.

Este al cincilea grup de minori care revine la familiile sale de când Melania Trump a anunțat, în octombrie anul trecut, că menține legătura cu președintele rus Vladimir Putin pentru a facilita întoarcerea copiilor afectați de războiul din Ucraina, mai scrie EFE preluată de Agerpres.

De această dată, Casa Albă nu a precizat câți dintre cei cinci copii sunt ucraineni și câți sunt ruși.

Melania Trump: „Bunăstarea copiilor este mai presus de disputele internaționale”

„Chiar dacă diplomaţia şi consolidarea păcii sunt importante pentru acest efort, capacitatea noastră colectivă de a prioritiza bunăstarea copiilor este mai presus de disputele internaţionale”, a declarat Melania Trump într-un comunicat.

Soția președintelui Donald Trump a precizat că va continua să colaboreze „cu guvernele Rusiei şi Ucrainei pentru a se asigura că aceşti copii se întorc în siguranţă la familiile şi comunităţile lor”.

În august anul trecut, Donald Trump i-a înmânat lui Vladimir Putin, în timpul întâlnirii celor doi lideri în Alaska, o scrisoare din partea soției sale, în care aceasta îi cerea președintelui rus să protejeze copiii afectați de război.

Două luni mai târziu, în octombrie, Melania Trump a anunțat că demersurile sale, inclusiv comunicarea directă cu liderul de la Kremlin, au contribuit la revenirea a opt copii ucraineni la familiile lor.

În decembrie, alți șapte minori au fost repatriați. În februarie anul acesta a avut loc un schimb în urma căruia cinci copii ucraineni și un minor rus au revenit la familiile lor, iar în aprilie alți șapte copii au fost repatriați în Ucraina.

Kievul acuză Moscova că a transferat mii de copii

Ucraina a acuzat Rusia că a transferat mii de copii ucraineni pe teritoriul său fără acordul familiilor sau tutorilor acestora. Moscova respinge acuzațiile și susține că a intervenit pentru a proteja minorii aflați în situații vulnerabile în zonele afectate de lupte, notează EFE.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Luna în care electrocasnicele au cele mai mici prețuri. Când merită să cumperi o mașină de spălat sau un...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Tatăl lui Amy Winehouse, obligat să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline. De ce a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Două avioane cu sute de pasageri la bord, la un pas de o coliziune devastatoare pe aeroport. Piloții au...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
„Mi s-a spus că nu sunt suficient de atrăgătoare”. Geena Davis dezvăluie motivul pentru care a fost refuzată...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine