„Mere de mărimea pepenilor”. Mărturii cutremurătoare despre copilăria lângă Cernobîl

Janina Scarlet poate să prezică o furtună mai bine decât un meteorolog. „Migrenele. Mi se întâmplă de fiecare dată când se schimbă vremea”, a spus pentru Business Insider. Scarlet este psiholog în SUA acum, însă copilăria și-a petrecut-o lângă Cernobîl. Avea aproape trei ani când a explodat reactorul numărul 4 și viața a zeci de mii de oameni s-a schimbat pentru totdeauna. Lumea intra într-o nouă eră. Speranța părea că moare „topită” de radiațiile care nu cruțau nimic… plante, animale, oameni, echipamente tehnice.

Anul acesta s-au împlinit 33 de ani de la cumplitul accident de la Cernobîl. Era 26 aprilie 1986, ora 1.23 noaptea. Reactorul numărul patru a explodat și a luat foc. O rază de lumină ca un far multicolor s-a ridicat spre cer, iar radiațiile au început să se răspândească cu repeziciune. Purtat de vânt, norul otrăvit de la Cernobîl a început să înainteze spre nordul, apoi sudul Europei.

La 321 de kilometri depărtare, în orașul Vinnytsia, efectele au fost vizibile imediat. Oamenii povestesc că a urmat una dintre cele mai frumoase primăveri pe care le-au văzut. Sub amenințarea constantă a morții, natura deborda de viață și culoare. Din păcate, tot ce creștea era radioactiv. Aici a copilărit Janina Scarlet.

„În primele două săptămâni, deși știam că s-a întâmplat ceva la Centrala Nucleară Cernobîl, nu știam proporția catastrofei. Ni s-a spus că situația este sub control, că totul este bine. Așa că oamenii din Ucraina au continuat să iasă din case, să respire aer curat, să bea apă care nu era fiartă și să mănânce fructe proaspete. Și toate erau otrăvite”, povestește Scarlet.

Chiar dacă au trecut 33 de ani de la accident, problemele de sănătate legate de expunerea la radiații îi chinuie încă pe oamenii care au trăit lângă centrală. Dezastrul de la Cernobîl a fost legat direct de mai puțin de 50 de decese. Numărul adevărat este de ordinul miilor, iar adevăratele consecințe pe termen lung ale expunerii la radiațiile de acolo nu va fi cunoscut probabil niciodată. Organizația Mondială a Sănătății estimează că am putea vorbi de aproximativ 5.000 de morți. Copiii care au locuit în zonă prezintă o incidență mare de cancer tiroidian, iar cei care au ajutat la curățarea zonei au un risc crescut de leucemie.

După accident, populația a fost evacuată complet pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei. Familia lui Scarlet locuia însă în afara zonei de restricție, așa că au mai rămas în Ucraina încă nouă ani după accidentul nuclear. Tânăra își amintește încă perioadele lungi în care era bolnavă, cum nu putea merge nici măcar la școală și desele vizite la spital: „Chiar și o banală răceală era prea mult pentru sistemul meu imunitar. Aveam hemoragii nazale care nu se opreau”.

Scarlet este acum psiholog în San Diego, California, suferă încă de migrene de fiecare dată când se schimbă vremea și s-a împăcat deja cu ideea că va avea un episod convulsiv o dată pe an. Din cauza asta nu are voie să conducă. Tragedia de la Cernobîl i-a influențat traiectoria în viață și cariera. Își amintește detalii din lunile care au urmat: „Fructe gigantice. Mere de mărimea pepenilor roșii” și acea primăvară frumoasă și otrăvită.

Scarlet și-ar fi dorit ca guvernul să fi avertizat populația de riscurile radiațiilor asupra sănătății. Ca psiholog, s-a specializat în tratarea depresiilor, anxietății și stresului post-traumatic, de care au suferit mulți oameni după Cernobîl.