Merz apără firmele mijlocii, dar cere reformarea „statului bunăstării”. „Nu mai poate fi finanţat cu ceea ce producem în economie”

Data publicării:
Friedrich Merz portret
Friedrich Merz. Foto: Profimedia

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi majorate, el poziţionându-se astfel împotriva unei propuneri a partenerilor de coaliţie social-democraţi, transmite dpa, preluată de Agerpres.

„Nu va exista nicio mărire a taxei pe profit pentru companiile mijlocii în Germania sub acest guvern federal condus de mine”, le-a spus Merz delegaţilor la un eveniment al Uniunii Creştin Democrate (CDU), la Osnabrück, în vestul ţării.

Vicecancelarul social-democrat Lars Klingbeil, care deţine şi portofoliul Finanţelor, a afirmat anterior că nu sunt excluse taxe majorate pentru cetăţenii cu venituri şi averi mari. „Nicio opţiune nu va fi eliminată de pe masă”, a declarat liderul SPD săptămâna trecută la postul public ZDF, arătând spre o gaură mare existentă în bugetul federal.

Nemulțumit de activitatea Guvernului său

Merz s-a declarat nemulţumit de activitatea guvernului său de la intrarea în funcţie la începutul lunii mai, în pofida adoptării unei politici noi în domeniul migraţiei şi a unor iniţiative de stimulare a creşterii economice. „Nu sunt mulţumit cu ceea ce am realizat până acum. Trebuie să fie mai mult”, a spus el.

Merz a chemat SPD să continue pe un drum comun „critic faţă de migraţie şi pro-industrie” pentru a demonstra că Germania poate fi guvernată de partidele de centru.

Comunicarea între partidele din coaliţia de guvernare trebuie să se îmbunătăţească, iar partidele să vorbească unul cu celălalt, nu unul despre celălalt, a mai spus cancelarul creştin-democrat.

Politicile sociale ale Germaniei trebuie revizuite, a declarat el, spunând că nu va fi descurajat de limbajul critic faţă de tăierile de cheltuieli sociale. „Statul bunăstării pe care îl avem astăzi nu mai poate fi finanţat cu ceea ce producem în economie”, a afirmat el.

Merz a admis că nu face situaţia uşoară pentru partenerii săi din SPD. „Dar apelul este către noi toţi: să arătăm împreună că schimbarea este posibilă, că reforma este posibilă”, a adăugat cancelarul german.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Mihaela Rădulescu, mesaj neașteptat pe rețelele sociale: „Este timpul să fiu din nou fericită”. Ce a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Un bărbat concediat abuziv a refuzat sumele compensatorii. A câștigat în instanță despăgubiri de trei ori mai...
Newsweek
Câți ani trebuie să lucrezi ca să ieși la pensie de limită de vârstă? Când te pensionezi după anul nașterii
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...