Merz dă de înțeles că ar putea abandona proiectul „superavionului” de 100 de miliarde de euro, din cauza disputei cu Franța

Data publicării:
Cabinet meeting of the Federal Government
Cancelarul german Friedrich Merz. Sursa foto: Profimedia Images

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, într-un interviu difuzat miercuri, că ţara sa nu are nevoie de acelaşi tip de avion de luptă ca şi Franţa, semnalând că Berlinul ar putea să abandoneze programul FCAS (Sistemul de luptă aerian al viitorului), de 100 de miliarde de dolari.

„Francezii au nevoie, în următoarea generaţie de avioane de luptă, de un avion capabil să transporte arme nucleare şi să opereze decolând de pe un portavion. Nu este ceea ce ne trebuie nouă acum în armata germană”, a spus cancelarul, intervievat la podcastul german Machtwechsel, relatează Agerpres.

El a dezvăluit că Franţa şi Germania sunt, în consecinţă, „în dezacord cu privire la specificaţiile şi profilurile” avionului de luptă pe care ar trebui să-l dezvolte împreună.

„Întrebarea care se pune acum este următoarea: avem noi forţa şi voinţa de a construi două avioane pentru aceste două profiluri cu exigenţe diferite, sau numai unul singur?”, a spus Merz, adăugând că Franţa nu vrea decât „un singur” răspuns.

Potrivit lui Merz, dacă problema nu este rezolvată, „nu vom putea continua proiectul”, el dând asigurări că există „alte (ţări) în Europa” dispuse să colaboreze cu Berlinul.

Lansat în 2017 de preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel, SCAF - proiect căruia i s-a alăturat Spania în 2019 - este un sistem care cuprinde nu doar un avion, ci şi drone legate între ele de un sistem de comunicaţii digital inovator, 'un cloud de luptă'.

Germania promisese că va decide cu privire la viitorul participării sale la proiect înainte de sfârşitul lui 2025, însă a amânat până acum.

Programul este subminat şi de tensiuni între producători. Compania franceză Dassault, desemnată la conducerea proiectului, cere mai multă autonomie în fabricarea avionului, ceea ce irită Germania şi Spania, reprezentate de Airbus.

Berlinul ar trebuie să îşi dezvolte propriul avion de luptă aliindu-se cu parteneri, au fost de părere săptămâna trecută vicepreşedintele puternicului sindicat din metalurgie IG Metall, Jürgen Kerner, şi preşedinta Federaţiei germane a industriilor aeronautice, Marie-Christine von Hahn.

SCAF vizează să înlocuiască avioanele Rafale franceze şi Eurofighter germane şi spaniole la orizontul lui 2040, într-un context de reînarmare europeană.

Germania, care a lansat un plan gigantic de investiţii cu care vrea să construiască cea mai mare armată convenţională din Europa, reproşează Franţei că nu face destul pentru a creşte cheltuielile militare prin reducerea bugetelor sociale.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...