Ministru al Regatului Unit: În cazul unui război, armata britanică ar fi distrusă în „șase luni până la un an”

Data publicării:
Alistair Carns
Ministru însărcinat cu relația cu veteranii, Alistair Carns este un fost luptător în Afghanistan. Foto: Profimedia

Ministrul britanic pentru relația cu veteranii, Alistair Carns, spune că forțele britanice ar fi „epuizate” în 12 luni, în cazul unui război major și în condițiile ratei actuale a pierderilor din Rusia, scrie Politico.

Alistair Carns, ministrul pentru veterani, a declarat în cadrul unei conferințe la Londra că mărimea actuală a armatei britanice înseamnă că forțele sale ar fi scoase din acțiune în termen de 12 luni dacă ar exista un conflict de o amploare similară războiului din Ucraina.

El a spus că aproximativ 1.500 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în fiecare zi în acel conflict.

„Într-un război de amploare - nu o intervenție limitată, ci una similară cu cea din Ucraina - armata noastră, de exemplu, având în vedere rata actuală a victimelor, ar fi epuizată - ca parte a unei coaliții multinaționale mai largi - în șase luni până la un an”, a declarat Carns pentru think tank-ul Royal United Services Institute.

Carns a declarat că este importantă, chiar critică, existența unui nivel ridicat de rezerviști care sunt „indispensabili” în aceste circumstanțe. El a spus: „Fără ei nu putem genera masă, nu putem îndeplini multitudinea de sarcini de apărare”.

„Asta nu înseamnă că avem nevoie de o armată mai mare, dar înseamnă că trebuie să generăm rapid profunzime și masă în cazul unei crize”, a adăugat el.

Armata terestră a Marii Britanii este la cea mai mică dimensiune din anii 1700, deși șeful adjunct al Statului Major al Apărării britanice, Rob Magowan, a insistat luna trecută că „dacă armatei britanice i s-ar cere să lupte în seara asta, ar lupta în seara asta”.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De unde vine salata de boeuf: mulţi cred că din Rusia, dar e total greşit. Se numeşte Niislel şi se face de...
Digi FM
Cât câștigă un mecanic de locomotivă la CFR Călători. Un tânăr și-a făcut public fluturașul de salariu și a...
Pro FM
Billy Ray Cyrus a reacționat dur după ce o femeie a susținut în instanță că este mama biologică a lui Miley...
Film Now
Jennifer Lawrence este adepta operațiilor estetice. Intervenția la care vrea să apeleze înainte de a filma...
Adevarul
Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate...
Newsweek
Sprijin la pensie pentru pensionarii care au luat credit și le e greu să îl plătească. Lege în Senat
Digi FM
Dana Rogoz, imagini inedite de la serbarea fiicei ei, Lia. Fanii au reacționat imediat: „O voce de înger!”
Digi World
Beneficiile hreanului pentru sănătate. E unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale. Contraindicații...
Digi Animal World
Ce a pățit un raton care a intrat din greșeală într-un magazin de băuturi alcoolice. L-au găsit leșinat în...
Film Now
Leonardo DiCaprio dezvăluie în sfârșit motivul pentru care își acoperă mereu fața în public. Legătura cu...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț