Ministru chinez: Beijingul nu se teme de o confruntare cu Washingtonul, dar doreşte o „cooperare în avantaj reciproc”

Data actualizării: Data publicării:
ministrul chinez de externe Wang Yi face o declaratie de presa cu steagul chiinei in spate
Ministrul chinez de externe Wang Yi. Foto: Profimedia

China nu se teme de confruntare cu Statele Unite, dar ar saluta cooperarea cu SUA dacă ar fi în avantaj reciproc, a spus luni ministrul chinez de externe Wang Yi.

„Dacă este confruntare, China nu se va teme şi va lupta până la sfârşit”, a spus şeful diplomaţiei de la Beijing într-un discurs postat pe site-ul MAE chinez în care atribuie problemele din relaţiile bilaterale unor „opinii eronate strategice” din partea SUA.

Wang insistă în discurs că nu este „nimic rău” într-o competiţie, dar aceasta trebuie să fie „pozitivă”, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit Xinhua, ministrul de Externe, care a făcut aceste declarații în deschiderea unui simpozion consacrat situaţiei internaţionale şi diplomaţiei chineze în 2021, a făcut apel la SUA să coopereze cu China pentru a găsi modalităţi de coexistenţă paşnică.

Unii din Statele Unite nu sunt dispuşi să admită că şi alte ţări au dreptul la dezvoltare, că şi China devine mai puternică şi progresează şi că SUA şi China pot obţine avantaje reciproce, în schimb încearcă să formeze o tabără pentru îngrădirea Chinei, a notat Wang.

„Cuvintele şi faptele eronate ale părţii americane nu doar că afectează grav interesele celor două popoare, ci au şi un impact serios asupra păcii şi stabilităţii mondiale”, a mai spus şeful diplomaţiei chineze, adăugând că „speră ca SUA să implementeze sincer consensul la care au ajuns liderii celor două ţări, să-şi respecte angajamentele şi să coopereze cu China pentru a explora modalităţi de coexistenţă paşnică între cele două mari state”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri