Ministru german: „Un succes decisiv”. Două aspecte au fost eliminate din proiectul de acord de pace american pentru Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Johann Wadephul
Johann Wadephul. Foto: Profimedia

Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că s-au făcut progrese în privinţa planului de pace destinat să pună capăt războiului în Ucraina ca rezultat al discuţiilor din ajun cu reprezentanţi de rang înalt ai SUA la Geneva.

Aspectele referitoare la Europa şi NATO au fost retrase din proiectul de acord de pace prezentat de SUA, a spus Wadephul pentru postul de radio Deutschlandfunk.

"Este un succes decisiv pe care l-am obţinut ieri" (duminică), a adăugat el.

Discuţiile din Elveţia, la care au participat oficiali din SUA, Ucraina, Franţa, Marea Britanie, Germania şi Uniunea Europeană, au fost organizate în grabă după ce săptămâna trecută a apărut ultima propunere a Washingtonului pentru a pune capăt conflictului, potrivit Agerpres.

Aliaţii europeni ai Ucrainei au respins planul în forma sa iniţială, care favoriza în mod considerabil Rusia.

Documentul iniţial în 28 de puncte impune Kievului să cedeze Rusiei teritorii întinse pe care armata rusă nu le controlează în estul şi sud-estul Ucrainei, să-şi reducă armata, între alte cerinţe.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat duminică seara la Geneva că s-au înregistrat progrese "substanţiale".

Wadephul a refuzat să ofere mai multe detalii luni, dar a spus că este clar că nimic "nu poate fi decis fără acordul" europenilor şi al Ucrainei.

Ucraina trebuie să-şi păstreze suveranitatea, a spus el, argumentând ca numai Kievul poate decide când şi ce concesii să facă.

Unul dintre punctele cele mai problematice vizează posibilele concesii teritoriale, a spus Wadephul. Actuala linie a frontului trebuie să fie punctul de plecare al negocierilor, nu cel final, a insistat el.

În cele din urmă, ambele părţi în conflict trebuie să poată să susţină un acord. Totuşi, în calitate de instigator al războiului, Rusia trebuie "să răspundă pentru consecinţe", a declarat ministrul german de externe.

În acelaşi timp, guvernul german a salutat luni progresele înregistrate în timpul discuţiilor de la Geneva dintre Statele Unite, Ucraina şi Europa, care vizează încheierea conflictului cu Rusia, relatează AFP.

"Considerăm că este pozitiv faptul că s-au înregistrat din nou progrese şi suntem încântaţi că lucrurile avansează", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Sebastian Hille, la o conferinţă de presă periodică la Berlin.

"Este important pentru Europa ca interesele Ucrainei să fie luate în considerare, ca interesele Europei să fie garantate şi ca nimic legat de Europa să nu se facă fără Europa", a subliniat Hille.

"În opinia noastră, aşa se întâmplă în prezent, şi de aceea salutăm progresele înregistrate până acum", a adăugat el.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tichetele de masă nu ajung doar în contractul de muncă. Unde mai trebuie să fie înregistrate
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Totul despre "Michael", filmul despre Michael Jackson. Fiica regelui pop e nemulțumită de proiect: "Am spus...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț surpriză de Paște: Pensiile cresc cu 300 lei pentru 4.000.000 pensionari. De când?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...