Ministrul de Interne italian: Există un import de sclavi din România și Bulgaria

Data publicării:
sclavi italia

Ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, face apel la autorităţile din România şi Bulgaria să limiteze "importurile de sclavi”, cerând autorităţilor din cele două state să controleze mai strict mijloacele de transport şi persoanele care părăsesc ţara, relatează News.ro. 

Peste 200 de muncitori imigranţi din sudul Italiei au organizat miercuri un marş de protest, scandând "Nu sclaviei", după ce în această săptămână 16 colegi de-ai lor şi-au pierdut viaţa în urma a două accidente rutiere produse când întorceau de la lucru şi călătoreau in maşini supraaglomerate.

Cele două accidente au stârnit o discuţie mai largă în Italia privind statutul muncitorilor imigranţi. Deseori, imigranţii africani de pe câmpurile din Italia au alături muncitori români, bulgari sau polonezi. 

"Este o problemă a mafiei. În Foggia ... este o criminalitate mafiotă pe care intenţionez să o elimin stradă cu stradă, oraş cu oraş, prin toate căile legale posibile”, a declarat Matteo Salvini, ministrul de Interne al Italiei, conform thelocal.it.

Vorbind despre reţelele mafiote, el a afirmat: "Dacă nu ar fi mii de persoane disperate care pot fi exploatate, ei ar avea dificultăţi în a face afaceri”. 

Salvini şi-a anunţat intenţia de a limita "importurile de sclavi” din România şi Bulgaria şi a făcut apel la politicienii din cele două ţări să controleze mai strict mijloacele de transport şi persoanele care părăsesc ţara. 

"Recent, au fost sechestrate 300 de vehicule de către poliţia vamală, majoritatea dintre ele fiind înregistrate în Bulgaria, fără asigurare”, a declarat el, adăugând că există doar 116 ofiţeri pentru a controla drumurile din Foggia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri