Ministrul israelian al Apărării: „Niciun ajutor umanitar nu va intra în Fâșia Gaza”

Data publicării:
profimedia-0985958613
Copii palestinieni în Gaza, la un centru de distribuție a hranei organizat de asociație caritabilă. Foto: Profimedia Images

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a exclus miercuri o intrare a ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian devastat de 18 luni de războii între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP, preluată de news.ro.

„Niciun ajutor umanitar nu va intra în (Fâşia) Gaza”, anunţă într-un comunicat Isarel Katz, la două zile după ce Biroul ONU al Afacerilor Umanitare (OCHA) a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că enclava se confruntă „probabil cu cea mai rea” situaţie umanitară de la începutul Războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie 2023.

Israelul blochează intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza din data de 2 martie.

Israel Katz, unul dintre cei mai apropiaţi membri ai Guvernului faţă de premierul Bejamin Netanyahu, anunţă că această politică este „una dintre principalele pârghii de presiune, care împiedică Hamasul” să se folosească de ajutorul umanitar.

La 18 martie, armata israeliană şi-a reluat Războiul în Fâşia Gaza, anunţând că vrea să înfrângă Hamas şi să obţină eliberarea tuturor ostaticilor luaţi în sudul Israelului la 7 octombrie 2023.

Israelul acuză Hamasul de deturnarea ajutorului şi de faptul că asigură distribuirea acestuia de mai multe luni, o acuzaţie pe care mişcarea islamistă o dezminte.

„Situaţia umanitară este în prezent cea mai rea de la începutul ostilităţilor, în urmă cu 18 luni”, avertiza luni într-un comunicat OCHA.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac fără precedent, la 7 octombrie 2023, al Hamas în sudul Israelului, care a provocat moartea a 1.218 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întcmit de AFP în baza unor date oficiale israeliene,

Dintre cele 251 de persoane luate ostatice atunci, 58 sunt ţinute în continuare în Fâşia Gaza, dintre care 34 sunt moartea, potrivit armatei israeliene. Ministerul Sănătăţii al Hamas anunţa marţi că cel puţin 1.630 de palestinieni au fost ucişi începând de la 18 martie, crescând la 51.000 numărul morţilor în Fâşia Gaza de la începutul războiului.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Unul dintre cele mai scumpe inele, cea mai scurtă logodnă. Mariah Carey a vândut bijuteria de 10 milioane de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani